Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0.0288%
  • USD
    17.5246
    0.5273%
  • RUB
    0.2070
    0.2899%
  • RON
    3.8236
    0.0785%
  • UAH
    0.3922
    0.357%

Toate știrile

18 septembrie 2026

Biografia primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur: Perioada aflării în fruntea statului – crucială

14 Sept. 2023, 10:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2023, 10:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Mircea Snegur, primul Preşedinte al Republicii Moldova, s-a stins din viață miercuri, 13 septembrie, la vârsta de 83 de ani. A fost primul din cei șase copii ai familiei de țărani Ana (n.Palamari) și Ion Snegur. A văzut lumina zilei la 17 ianuarie 1940. După 7 clase urmate la școala din localitate, în 1956 absolvă școala medie din satul vecin Frumușica. În 1961, după ce-și face studiile la Institutul Agricol din Chișinău, obține diploma de agronom-savant. În 1972, urmează doctorantura la catedra de Fitotehnie a aceleiași instituții superioare de învățământ. Are titlul științific de doctor în agricultură, colaborator științific superior.

Între 1961 și 1969, lucrează agronom și președinte de gospodărie agricolă în satul Lunga, raionul Florești, ulterior deținând funcțiile de director al Stațiunii experimentale pentru culturile de câmp a Institutului Agricol (1968-1973), șef al Direcției principale Fitotehnie, apoi – Direcției principale Știință Agricolă al Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociației Științifice de Producție „Selecția” și director al Institutului de Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp din Bălți (1978-1981).

În perioada 1981-1085 este prim-secretar al comitetului raional Edineț al PCM, apoi, până în 1989, – secretar al CC al PCM cu probleme agricole.

Din 1989 până în 1990 a activat în calitate de președinte al Sovietului Suprem al PSSM, iar din 3 septembrie 1990 până în 15 ianuarie 1997 deține funcția de Președinte al Republicii Moldova (3.09.1990-8.12.1991 – ales de Parlament; 8.12.1991-15.01.1997 – ales de popor).

La 26 martie 1989, devine deputat al Sovietului Suprem al URSS, a fost și deputat al Sovietului Suprem al RSSM de legislaturile XI și XII, apoi – deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura XIV (ales în 1998), lider al Covenției Democrate din Moldova (1997) și Președinte al Alianței Democrație și Reforme (1998).

În 1995 înființează Partidul Renașterii și Concilierii din Moldova, al cărui președinte este până în 2002, când, în baza unei formațiuni cu structuri bine organizate în teritoriu, a fost creat Partidul Liberal.

Este decorat cu Ordinul Republicii (2000), ordinul „Insigna de Onoare” (1960) și medalia „Pentru Distincție în Muncă” (1976), deține Diploma de Onoare a Ordinului European de Merit și Medalia de Aur (1995), Diploma „AD Honoris” a Academiei Europene de Arte (1995) 8 titluri Doctor Honoris Causa, decernate de: Universitatea Agrară din Moldova, Universitatea din Ancara (Turcia), Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat, Academia de Științe a Moldovei, Academia de Administrare Publică din Moldova, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova.

Perioada aflării sale în fruntea statului este una crucială pentru destinul Republicii Moldova. Acceptând fără ezitare lozincile etapei active a mișcării de eliberare națională, trudește cu dăruire pentru transpunerea lor în viață. De numele lui sunt legate întronarea limbii de stat și a grafiei latine, startul pluripartidismului, declararea Suveranității și proclamarea Independenței, respingerea categorică a tendințelor păstrării imperiului sovietic, admiterea țării în Organizația Națiunilor Unite, reglementarea pașnică a conflictului armat la Nistru.

Aderarea, chiar de la început, la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la alte instrumente juridice internaționale a impulsionat promovarea politicii de democratizare a societății și de trecere a economiei pe bazele relațiilor de piață, inițiindu-se astfel integrarea tânărului stat în comunitatea mondială. Au urmat semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană și admiterea în Consiliul Europei (primul stat din CSI), a Acordului de colaborare cu NATO. Moldova devine parte a OSCE, a principalelor organisme financiare internaționale, a altor importante organizații mondiale, europene și regionale, stabilește relații diplomatice cu majoritatea absolută a statelor lumii, dezvoltând raporturi politice, diplomatice, comercial-economice, științifice, culturale nu doar în plan bilateral, ci și multilateral.

În aceste scopuri primul Președinte, pe perioada mandatului său, a efectuat vizite oficiale în România, SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Canada, Belgia, Austria, China, India, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Federația Rusă, Ucraina, Lituania, Estonia, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan și Turkmenistan, a fost gazda mai multor șefi de state și importante delegații.

Pe plan intern, s-au puz bazele statului de drept prin adoptarea Constituției și ajustarea cadrului legislativ la normele dreptului internațional, au fost create principalele instituții și atribuite pentru funcționarea și dezvoltarea lui democratică, s-au depus eforturi suținute pentru revenirea la credința strămoșilor, dezvoltarea științei, învățământului, presei, culturii, sportului.

La finele mandatului prezidențial, Snegur, Consiliul Europei, Banca Mondială, alte organisme internațional prezentau Republica Moldova ca model al reformelor economice și politice postcomuniste. După schimbarea puterii în urma alegerilor prezidențiale din 1996, situația a tot degradat până la o guvernare comunistă de opt ani, iar apoi opoziția crescută chiar de acesta a mimat reformele întru satisfacerea intereselor obscure de grup, compromițând astfel parcursul european al Republicii Moldova, inițial pe timpul mandatului primului ei Președinte.

Abandonând terenul politicului, Mircea Snegru rămâne a fi activ în plan social, mediatic, dedicându-se, mai cu seamă scrisului. Editează 9 volume) din 10 preconizate de memorii, intitulate „Labirintul Destinului”, care constituie o cronică fidelă a istoriei noastre recente. Între copertele lor cititorul descoperă nu doar adevărul despre perioada zbuciumată de constituire a statului Republica Moldova, dar și dovada clară a faptului că Mircea Snegur nu și-a întrerupt niciodată mandatul de prim Președinte, trudint cu fidelitate și devotament întru realizarea idealurilor nemului.

Familia Snegur a educat doi diplomați: fiul Vitalie a activat în structurile ONU, iar fiica Natalia (Gherman) ambasador, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, candidat la funcția de Secretar General al Organizației Națiunilor Unite (2016), iar în prezent este reprezentant special al Secretarului General pentru Asia Centrală și șeful Centrului Regional al Națiunilor Unite pentru Diplomație Preventivă pentru Asia Centrală.

Extras din Enciclopedia „Localitățile Republicii Moldova, Itinerar documentar publicistic ilustrat Vol. 14 To-Va”

Autor: Dumitru Țâra, primul purtător de cuvânt al lui Mircea Snegur

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Doliu în Moldova! Primul președinte, Mircea Snegur, s-a stins din viață

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
17 Sept. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Sept. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Polonia a închis temporar, joi, 17 septembrie, aeroporturile din Lublin și Rzeszów, în timp ce Rusia desfășura un nou atac cu drone asupra vestului Ucrainei, foarte aproape de frontiera poloneză. Explozii au fost auzite la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia, iar avioane militare au fost ridicate de la sol. Armata poloneză spune că măsurile au fost preventive și că sistemele de apărare antiaeriană și radarele au fost puse în stare de pregătire, scrie antena3.ro.

Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a anunțat că aviația militară a început să opereze în spațiul aerian al țării „în legătură cu atacurile desfășurate de Federația Rusă cu ajutorul vehiculelor aeriene fără pilot în Ucraina”.

În acest context, activitatea aeroporturilor din Lublin și Rzeszów, ambele aflate în estul Poloniei, a fost suspendată temporar.

În același timp, un oficial ucrainean a anunțat că explozii s-au auzit la câțiva kilometri de frontiera dintre Ucraina și Polonia, în timpul atacului rusesc cu drone. În regiunile poloneze Lublin și Subcarpatia au fost declanșate alerte, iar locuitorilor li s-a cerut să se adăpostească.

„Sistemele terestre de apărare antiaeriană și sistemele de recunoaștere radar au ajuns într-o stare de pregătire”, au transmis Forțele Armate poloneze.

Armata a precizat că măsurile sunt preventive și urmăresc protejarea spațiului aerian, în special în zonele aflate lângă regiunile ucrainene vizate de atacurile Rusiei.

Donald Tusk anunță că Polonia trebuie să se pregătească de război cu Rusia

După atacurile de joi, premierul Donald Tusk a spus că Polonia trebuie să fie pregătită pentru „diverse scenarii”, în condițiile în care riscul unor noi provocări rusești este real. În ultimele zile, acesta a avertizat că Moscova și-ar putea intensifica acțiunile în săptămânile și lunile următoare și că escaladarea ar putea ajunge inclusiv pe teritoriul polonez.

„Știm că Rusia plănuiește ceva rău. Polonia și poporul polonez nu își pot permite, în nicio situație, să fie naivi sau să se lase conduși de dorințe. Trebuie să ne bazăm acțiunile pe fapte, iar aceste fapte sunt fără echivoc”, a declarat Donald Tusk, potrivit unei postări publicate de NEXTA.

Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a mers și mai departe joi.

„Situația este cea mai periculoasă. Nu am venit aici să vă sperii, nu vreau să sperii pe nimeni. Vreau mai degrabă să liniștesc, dar nu pot să trec indiferent, pentru că apoi veți spune că nimeni nu v-a avertizat”, a declarat acesta.

Șeful Apărării poloneze spune că Rusia urcă în continuare „pe scara escaladării” și că va recurge la noi provocări. Varșovia își întărește, în consecință, apărarea antiaeriană și măsurile de securitate.

„Situația este gravă. Rusia urcă pe această scară a escaladării. Va folosi provocări din ce în ce mai noi”, a avertizat Kosiniak-Kamysz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri