Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

BNM pune în circulație o nouă monedă comemorativă, care completează seria „Monumentele Moldovei”

18 Apr. 2025, 08:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2025, 08:54 // Actualitate //  Realitatea.md

Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează astăzi, 18 aprilie curent, în circuitul numismatic moneda comemorativă „100 de ani de la prima instalare a statuii Lupoaicei Romane la Chișinău”, care completează seria „Monumentele Moldovei”.

„Moneda este dedicată celebrării centenarului primei instalări a statuii Lupoaicei Romane la Chișinău, un simbol al legăturii istorice și culturale dintre Moldova și tradiția romană. Statuia Lupoaicei Romane a fost inaugurată în timpul Expoziției Generale și Târgului de Mostre care a avut loc în anul 1925. Soclul din marmură a fost executat după proiectul arhitectului Eugen Bernardazzi, fiul lui Alexandru Bernardazzi – renumit arhitect al Chișinăului.

Pentru prima dată statuia a fost instalată în fața Palatului Sfatului Țării, ulterior – sediul Facultății de Științe Agricole, actualul Muzeu Național de Istorie a Moldovei. Monumentul Lupoaica Romană cu Romulus și Remus este introdus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat”, se arată în mesajul BNM.

Moneda comemorativă „100 de ani de la prima instalare a statuii Lupoaicei Romane la Chișinău” este lansată de Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, cunoscută și ca Ziua Patrimoniului, oferind o oportunitate de a reflecta importanța patrimoniului cultural și a legăturilor istorice dintre națiuni.

Moneda este bătută în argint, are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 300 unități. Autorul designului monedei comemorative „100 de ani de la prima instalare a statuii Lupoaicei Romane la Chișinău” este Valeria Cărăușu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Moneda este ambalată în capsulă de metacrilat transparent și în cutie de prezentare, fiind însoțită de un certificat de autenticitate cu un cod QR, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre caracteristicile monedei. Certificatul de autenticitate conține semnătura guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei.

Monedele comemorative se comercializează publicului larg atât de Banca Națională a Moldovei, în baza cererilor depuse online pe pagina web a BNM, la compartimentul „Monedă”, cât și prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.

Băncile licențiate au dreptul de a stabili independent prețul de vânzare a monedelor jubiliare și comemorative, care nu va depăși cu trei la sută prețul stabilit de Banca Națională a Moldovei.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!