Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Bolea: „Între 40% și 60% dintre pasageri circulă fără bilete. Situația urmează să fie verificată de ANTA și Fisc”

31 Mai 2026, 17:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
31 Mai 2026, 17:12 // Actualitate //  Ana Panaguța

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că o parte semnificativă a pasagerilor din transportul rutier ar călători fără bilete, ceea ce afectează atât veniturile operatorilor, cât și calcularea tarifelor. Declarația a fost făcută în cadrul interviului „Cu sens”.

Oficialul susține că datele analizate până în prezent indică niveluri de neconformare de aproximativ 40%, 50% sau chiar 60% în unele cazuri, însă precizează că aceste cifre urmează să fie actualizate în urma noilor evaluări realizate de autorități.

„Călătoriile fără bilet sunt o problemă reală. Mulți șoferi nu eliberează bilete, iar ANTA a făcut publice datele colectate în urma controalelor pe traseu și în gări”, a declarat Bolea.

Potrivit ministrului, săptămâna aceasta vor avea loc discuții cu Agenția Națională Transport Auto și cu reprezentanții mediului de afaceri privind stabilirea noului tarif pentru transportul de pasageri pentru anul viitor.

El a precizat că ANTA avea obligația de a prezenta până la 1 iunie calculele pentru ajustarea tarifelor, acestea fiind bazate inclusiv pe gradul de ocupare a unităților de transport și pe datele colectate din teren.

„Calculele se fac în funcție de gradul de ocupare a unității de transport, pe baza datelor din gări și a controalelor efectuate în trafic”, a explicat ministrul.

În ceea ce privește măsurile posibile, Bolea a menționat că datele vor fi transmise către Inspectoratul Fiscal, instituție responsabilă de aplicarea legislației fiscale.

„Fiscalizarea proceselor economice este obligatorie. Emiterea bonului de casă și vânzarea biletului către pasager nu sunt opționale, ci o obligație pentru orice agent economic”, a subliniat ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!