Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Borsetka” lui Plahotniuc a vândut „Casa Albă” din pădurea de la Durlești. Cui și ce se știe despre asta

27 Nov. 2021, 15:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
27 Nov. 2021, 15:14 // Politica //  Realitatea.md

Constantin Botnari, fostul secretar general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), cunoscut în spațiul public ca „borsetka lui Plahotniuc”, a vândut luxosul imobil din pădurea de la Durlești. Este vorba de așa-numita „Casă Albă”, situată în zona rezidenţială din „Poiana Domnească”. Jurnal TV transmite că imobilul a fost vândut unui om de afaceri din capitală, care este patronul unui centru medical privat. Potrivit actelor cadastrale, tranzacția a avut loc la finele lunii august 2021. Acum, Constantin Botnari nu are vreun statut procesual, călătorește liber în întreaga lume și nici proprietățile sale nu sunt puse sub sechestru.

Întreaga zonă unde este amplasată „Casa Albă” care, în acte, a fost vândută de Constantin Botnari, este securizată și monitorizată de cel puțin șapte camere de supraveghere. Accesul spre imobilul impunător din capătul străzii este blocat de vreo trei porți. Prima este amplasată la începutul stradelei, fiind astfel blocat accesul trecătorilor, deși în planul cadastral acea porțiune de drum apare ca spațiu public.

Noul proprietar al imobilului nu este ușor de negăsit. În schimb, colegii sursei citate au dat de un tânăr care s-a prezentat ca vecin, refuzând să-i fie divulgată identitatea. A fost întrebat despre proprietarul în acte al „Casei Albe”, Valeriu Maciuca, dar tânărul a spus că acest om de afaceri nu mai locuiește aici de aproximativ doi ani. Asta chiar dacă din actele cadastrale vedem că Valeriu Maciuca a cumpărat și terenul, și casa, și garajul pe 24 august 2021.

Zona nu este supravegheată de vreun gardian ca pe vremea lui Constantin Botnari. Camerele de supraveghere monitorizează tot ce mișcă.

Nici la centrul medical privat, al cărui director și patron este, nu a fost de găsit Valeriu Maciuca. Jurnal TV a reușit să vorbească doar cu vicedirectorul instituției, Nicolae Frunză. Acesta a spus că șeful său a plecat acasă, chiar dacă era abia ora 12.00. Vicedirectorul nu a binevoit să ofere numărul de telefon mobil al lui Valeriu Maciuca.

Despre „Casa Albă”

Întreaga proprietate are valoarea cadastrală de 3,6 milioane de lei, potrivit declarației de avere a lui Constantin Botnari din decembrie 2019. Valoarea reală a proprietății ar fi, însă, mult mai mare.

Potrivit surselor Jurnal TV, Constantin Botnari a vrut să vândă averea imobiliară contra sumei de 2,5 milioane de euro, dar a redus prețul până la 1,5 milioane de euro.

De altfel, după ce PDM a pierdut puterea în 2019, Botnari alias „Borsetka” a dispărut o perioadă din Moldova. A revenit ulterior periodic acasă, fără a fi luat în vizor de noile autorități. Acesta ar fi părăsit definitiv Republica Moldova abia în acest an, iar acum face naveta între Londra și Palma de Mallorca.

Atunci când vila lui Botnari a ajuns în vizorul presei, în 2016-2018, portalul Anticorupție a scris că fostul lider democrat a îngrădit în mod abuziv aproximativ 40 de ari din pădurea din Durlești. Atunci, Moldsilva a atenționat că, începând cu 2012, nu se mai dau păduri în arendă, iar instituția a inițiat rezilierea contractelor şi pentru pădurile date în arendă până în anul 2012. Mai mult, arendașul acelei porțiuni de pădure spunea că habar nu are că Botnari a îngrădit o bucată de pădure și că va lua imediat măsuri.

Acum, din imaginile filmate cu drona, din cei 40 de ari de pădure care au fost acaparați de fosta gospodărie a lui Botnari, cel puțin 20 de ari sunt, în continuare, îngrădiți. În pădurea de lângă „Casa Albă” a mai apărut un imobil din piatră, ridicat chiar între copaci.

Până în anul 2019, Constantin Botnari era cunoscut ca „mâna dreaptă” a lui Vladimir Plahotniuc, însoțindu-l pe acesta la toate evenimente politice și nu doar. Constantin Botnari ar fi fost curierul de încredere al lui Plahotniuc în mai multe cazuri de abuz și corupție politică. După 2019, Botnari a fost acuzat și de faptul că ar fi coordonat schemele de contrabandă cu chihlimbar, acuzații pe care le-a respins categoric.

Cât despre noul proprietar al „Casei Albe”, acesta a fost vizat într-o anchetă jurnalistică în 2009, când s-a scris că ar fi făcut parte, alături de alte persoane, dintr-un grup coordonat de Veaceslav Platon, respectivii figurând ca interpuși în mai multe companii controlate de Platon.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!