Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Bulgaria obligata să permită schimbarea legală a genului

13 Mart. 2026, 07:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
13 Mart. 2026, 07:59 // În Lume //  Ursu Ana

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis joi că Bulgaria trebuie să creeze proceduri clare și eficiente pentru recunoașterea legală a identității de gen, inclusiv posibilitatea de a modifica datele din documentele oficiale, precum cărțile de identitate sau certificatele de naștere.

Hotărârea vine după aproape șase ani în care instanțele bulgare au respins constant cererile de schimbare legală a genului, situație criticată anterior și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorii europeni au subliniat că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure proceduri accesibile pentru recunoașterea juridică a genului, ca parte a dreptului la viață privată. Potrivit instanței, neconcordanțele dintre identitatea de gen trăită de o persoană și datele din documentele oficiale pot crea dificultăți în viața de zi cu zi, inclusiv la controalele de identitate, în timpul călătoriilor sau în activitatea profesională.

Totodată, CJUE a stabilit că legislația bulgară care împiedică modificarea datelor privind genul în registrele civile este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene atunci când afectează cetățeni care își exercită dreptul la liberă circulație.

Decizia a fost pronunțată în urma unui caz examinat de Curtea Supremă de Casație din Bulgaria, care a solicitat o hotărâre preliminară a instanței europene. Litigiul vizează un cetățean bulgar născut bărbat, care locuiește în prezent în Italia și a cerut în mod repetat schimbarea genului legal în Bulgaria, cereri respinse anterior de instanțele naționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 10:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 10:51 // Slider //  Ana Panaguța

Alegătorii din UTA Găgăuzia sunt avertizați să nu acceseze numere de telefon și adrese web false, distribuite pe unele canale de Telegram și prezentate drept contacte oficiale pentru informarea alegătorilor.

Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că numărul corect al liniei de informare este (+373) 22 880101, disponibil în contextul alegerilor regionale din 15 noiembrie.

Linia telefonică poate fi apelată sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 09:00 și 17:00, iar duminică, în ziua alegerilor, între orele 07:00 și 21:00.

CEC îndeamnă alegătorii să consulte doar sursele oficiale ale autorităților electorale și să verifice autenticitatea informațiilor înainte de a le distribui.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!