Cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean se reunește miercuri, 15 octombrie, în ultima ședință de Guvern. Potrivit legii, executivul va rămâne în funcție cu atribuții limitate, în regim de interimat, până la învestirea unui nou Cabinet, transmite IPN.
Premierul Dorin Recean, numit în funcție în februarie 2023, a anunțat luni că nu va face parte din viitoarea echipă guvernamentală și că renunță și la mandatul de deputat, obținut pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Odată cu validarea rezultatelor alegerilor parlamentare, mandatul actualului executiv se consideră încheiat. Până la depunerea jurământului, guvernul va activa în regim de interimat, limitându-se la gestionarea treburilor publice curente.
Un Guvern aflat în interimat nu are dreptul să înainteze proiecte de lege sau să adopte strategii, să semneze tratate internaționale care implică cheltuieli bugetare ori să efectueze numiri și demiteri în funcții de conducere (cu excepții limitate). De asemenea, nu poate încheia contracte de valoare mare sau pe termen lung, cu excepția celor strict necesare pentru cheltuieli curente ori situații de urgență.
Totuși, executivul interimar poate propune numiri sau eliberări din funcții în demnități publice, cu excepția miniștrilor și funcționarilor de rang înalt, în cazuri justificate.
Curtea Constituțională urmează să examineze, pe 16 octombrie, sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind validarea alegerilor parlamentare și a mandatelor de deputat.
Conform legii, în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, președinta Republicii Moldova este obligată să convoace noul Parlament. Deputații se vor reuni în prima ședință de constituire, iar legislativul va deveni funcțional.
În termen de 10 zile de la ședința de constituire, urmează să fie aleasă conducerea Parlamentului. Ulterior, șefa statului va purta consultări cu fracțiunile parlamentare și va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, care are 15 zile la dispoziție pentru a prezenta programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri.
Noul executiv va fi învestit prin votul majorității deputaților aleși, după care președinta va semna decretul de numire, iar membrii Guvernului vor depune jurământul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!