Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova este în căutarea unui nou coleg

19 Apr. 2022, 16:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Apr. 2022, 16:30 // Societate //  Realitatea.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) este în căutarea unui nou coleg. Mai exact, CCI a RM anunță concurs de selectare a candidaturilor pentru ocuparea funcției vacante de șef Secție Învățământ Dual (SÎD). Termenul limită de aplicare este data de 3 mai 2022.

Pentru a aplica la această poziție este necesar ca candidații să îndeplinească câte condiții, printre care studii în domenii conexe educație.

  • studii de cel puțin nivel 6 ISCED în domenii conexe educației, economiei sau științelor administrative;
  • formare profesională în domeniul științelor educației;
  • fluență în română și rusă iar cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • competențe digitale.

De asemenea, experiența profesională în acest domeniu sau domenii conexe reprezintă un avantaj.

  • cel puțin 3 ani de experiență profesională  în educație sau arii conexe (experiența în domeniul parteneriatelor duale va constitui un avantaj);
  • experiență în procesul de negociere cu diferiți actori publici și privați;
  • cooperarea cu organizațiile internaționale în domeniul economic (va constitui un avantaj);
  • experiență în managementul proceselor.

Printre abilitățile pe care le solicită angajatorul se numără: capacitatea de lucra în echipă; perseverență, corectitudine, integritate, flexibilitate, responsabilitate, punctualitate, disponibilitate de a lucra în afara orelor de program în timpul perioadelor de maximă solicitare; flexibilitate la deplasări de serviciu, capacitate de a lua decizii în condiții de stres şi de a respecta termene limită.

Ce vei face?

În cadrul acestei poziții, candidatul ales va avea mai multe responsabilități, printre care:

  • facilitarea cooperării cu partenerii din cadrul programelor de învățământ profesional tehnic dual din Republica Moldova;
  • coordonarea și monitorizarea activităților de organizare și desfășurare a programelor de instruire practică în sistem dual;
  • cooperarea cu instituții de nivel național și internațional în vederea preluării bunelor practici și experiențe, dezvoltarea proiectelor de politici publice;
  • alte atribuții menite să conducă spre atingerea obiectivelor setate pentru secție.

Pentru a participa la concursul de angajare este necesar să expediezi CV-ul și o Scrisoare de motivație la adresa de email: dual@chamber.md, până la data de 03 mai 2022, cu mențiunea: Șef Secție învățământ dual.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 14:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 14:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Prețul petrolului a continuat marți tendința de scădere începută luni, cotația barilului de țiței Brent coborând sub pragul de 90 de dolari pentru prima dată din august, după ce președintele american Donald Trump a minimalizat necesitatea unor noi acțiuni militare împotriva Iranului „în acest moment”, atenuând astfel temerile privind perturbări de durată ale aprovizionării din Orientul Mijlociu.

Deși o reluare a atacurilor împotriva Iranului este „improbabilă”, Statele Unite rămân „gata să intervină”, a insistat președintele american pentru Truth Social după întâlnirea sa cu prim-ministrul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, transmite Agerpres.

„Probabilitatea unei noi escaladări militare a scăzut, dar există în continuare puține dovezi concrete că un acord de pace este semnificativ mai aproape”, spune Arne Lohmann Rasmussen, analist la Global Risk Management.

Totuși, acest lucru este suficient pentru a provoca o scădere considerabilă a prețurilor petrolului, deoarece fluxurile de petrol din Golf, în special prin rutele care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, sunt „aproape de nivelurile de dinainte de război”, potrivit analiștilor de la ING.

După ce marți dimineața a coborât până la 89,66 dolari, în jurul orei 09:25 GMT barilul de țiței Brent din Marea Nordului, cu livrare în ianuarie, era cotat la 90,48 dolari, în scădere cu 2,26% față de ultima cotație de luni seara. Echivalentul american, țițeiul West Texas Intermediate, cu livrare în decembrie, a scăzut cu 2,08%, până la 85,04 dolari pe baril.

Prețul țițeiului Brent s-a redus cu aproximativ 22% față de nivelul de 118 dolari per baril, atins pe 30 octombrie, pe măsură ce s-au diminuat îngrijorările că Trump ar putea intensifica atacurile asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Cu toate acestea, persistă îngrijorări legate de posibile perturbări ale transportului maritim.

Într-un scenariu în care nu se schimbă nimic, cu tensiuni ocazionale între SUA și Iran, dar fără perturbări semnificative sau prelungite, analiștii ING prognozează un preț mediu de aproximativ 77 de dolari pe baril pentru 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!