Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Campania ”Zece table de nota zece”: al doilea display a ajuns în satul Vatici

07 Nov. 2023, 11:44
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea MD
07 Nov. 2023, 11:44 // Life //  Realitatea MD

Gimnaziul din satul Vatici, raionul Orhei este cel de-al doilea beneficiar al Campaniei ”Zece table de nota zece”. Instituția a fost selectată în rezultatul concursului publicat pe pagina de facebook a Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, unde reprezentanții tuturor școlilor din țară (cu excepția celor din Capitală) au ocazia să publice un eseu cu tema ”Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților” și să câștige o tablă interactivă.

Trebuie să menționăm că nu e prima dată când gimnaziul din satul Vatici este premiat pentru spirit activ și coeziune. La sfârșitul precedentului an de studii, echipa noastră a oferit acestei instituții de învățământ echipament sportiv în cadrul proiectului ”Sportul începe din școală”.

Trecerea de la sursele clasice de informare spre resursele digitale este un proces firesc și ireversibil, iar A.S.I.C.S. se implică pentru a simplifica această tranziție în beneficiul tinerelor generații.

”Gimnaziul Vatici a câștigat pe merit tabla interactivă. Și nu vorbesc doar despre calitatea eseului, ci și despre felul în care instituția a mobilizat comunitatea – întreg colectivul pedagogic a fost activ în comentarii, la fel ca și beneficiarii și apropiații lor. Este evident că și-au dorit foarte mult acest display, iar noi suntem fericiți că am reușit să îmbunătățim procesul educațional în această școală”, a menționat Victoria Kriukova, Director A.S.I.C.S.

În era tehnologiilor informaționale, o tablă interactivă asigură cel mai important principiu didactic, cel al clarității. Mai exact, un asemenea dispozitiv permite un nivel ridicat de asimilare a materiei pe care elevii trebuie să o însușească.

”Din partea comunității noastre aduc sincere mulțumiri Asociației A.S.I.C.S. în persoana doamnei Victoria Kriukova pentru elaborarea și finanțarea acestui minunat proiect – ”Zece table de nota zece”. Această tablă interactivă va fi un minunat suport didactic pentru profesori în cadrul actelor didactice.”a precizat Irina Lupan, directorul IP Gimnaziul Vatici.

”Trăim într-un secol digital unde fără aceste utilități procesul educațional parcurge dificil. Tabla interactivă va îmbunătăți procesul educațional pentru elevi și va ușura munca dascălilor. Mesajul meu pentru A.S.I.C.S. este să continue acest lucru în viitor și să bucure școlile mici cu posibilitatea de a aplica la aceste proiecte și să avem succes.  Transmitem tuturor recunoștința noastră!” susține Părintele Spiridon, profesor de Religie în Gimnaziul Vatici, psiholog școlar.

Prin intermediul campaniei ”10 table de nota 10”, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului își propune ca, până la sfârșitul anului de studii 2023-2024, să contribuie la modernizarea dotărilor a 10 școli din țară.

Susținem pentru că ne pasă!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!