Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Canadienii îi amenință pe americani că le taie curentul. Trudeau anunță tarife de 25% pentru SUA

05 Mart. 2025, 08:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Mart. 2025, 08:18 // În Lume //  Realitatea.md

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat că guvernul său va implementa măsuri proporționale împotriva Statelor Unite, după ce administrația Trump a impus tarife de 25% asupra produselor canadiene. Trudeau a anunțat propriile tarife de 25% împotriva produselor americane. În plus, un lider de provincie canadiană spune că ar putea merge inclusiv până la a tăia exporturile de electricitate pentru SUA.

Trudeau a spus că „nu există absolut nicio justificare sau necesitate pentru impunerea acestor tarife”. Taxele vamale pe produsele canadiene au intrat în vigoare de noaptea trecută, scrie antena3.ro.

„Statele Unite au lansat un război comercial împotriva Canadei, cel mai apropiat partener și aliat al său și cel mai bun prieten”, a declarat Justin Trudeau, marți.

Premierul canadian a spus că produse americane în valoare de 155 miliarde de dolari vor fi taxate cu 25% și a explicat că bunuri de 30 de miliarde vor fi taxcate imediat, urmând ca restul în 125 de miliarde să fie și ele taxate suplimentar în 21 de zile. Trudeau a adăugat că va face o plângere și la Organizația Mondială a Comerțului, dar că până la soluționarea acesteia, tarifele canadiene împotriva produselor americane rămân în picioare „până ce SUA renunță la ale lor și niciun moment mai devreme”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Premierul guvernului local al statului Ontario, o provincie canadiană, a amenințat că va opri exporturile de energie electrică spre SUA care pleacă din regiunea sa și că va opri și exporturile e nichel. Ontario furnizează 50% din rezervele de nichel ale SUA. „Dacă vor încerca să anihileze Ontario, voi face orice, inclusiv să le tai accesul la energie, și o voi face zâmbind”, a declarat oficialul.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!