Zeci de sportivi și antrenori au protestat marți, 15 septembrie, în fața Guvernului. Motivul este o hotărâre adoptată pe 9 septembrie, prin care statul nu mai acordă premii pentru rezultatele obținute la disciplinele neolimpice, precum karate, armwrestling și altele. Protestatarii spun că măsura îi discriminează față de sportivii olimpici.
„Sportul nu trebuie divizat în rezultate care merită și rezultate care nu merită. Fiecare sportiv care îl vedeți dumneavoastră în față nu face un efort mai mic sau o dedicație mai puțină decât alți sportivi, camarazi ai săi, care arborează drapelul Republicii Moldova la cele mai înalte competiții internaționale. Nu suntem de acord cu faptul că suntem informați despre o discriminare. Suntem supuși, de fapt, unei discriminări prin atribuirea titlului de federație sau sport nerecunoscut. Ce presupune în sine nerecunoașterea unui gen de sport? Este un sport ilegal? Este un sport care nu poate fi practicat în Republica Moldova?, a spus un participant la protest.
Printre protestatari s-a aflat și Vitalie Spînu, antrenor de karate shotokan din Bălți, cu 27 de ani de activitate în această disciplină.
„Din 2008 particip la campionatele mondiale și din 2008 am fost premiat pentru rezultatele sportive. Nu cum este acum în prezent, ne-a exclus-o complet. Îmi pare rău că asta se întâmplă. În spatele meu, în club, am în jur de 200 de sportivi pe care eu mereu îi motivam și eram un imbold pentru ei, acum sincer nu știu cum să îi mai motivez. Cred că pentru mine va fi ultimul, pentru că m-am descurajat. Când cineva primește milioane, dar cineva zero, asta e o discriminare enormă”.
Realitatea.md a solicitat o reacție din partea lui Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, care ne-a precizat că ministerul urmează să emită un comunicat de presă.