Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Cărți semnate de autori moldoveni vor fi traduse și editate în șapte țări

22 Apr. 2025, 22:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
22 Apr. 2025, 22:48 // Actualitate //  Ana Panaguța

Pe 23 aprilie este marcată Ziua cărții și a dreptului de autor. Cu această ocazie, 12 cărți semnate de 9 autori moldoveni vor fi traduse și editate în străinătate, cu finanțare din bugetul de stat.

Potrivit Ministerului Culturii, cărțile au fost selectate ca urmare a unui concurs desfășurat în premieră cu ocazia marcării Zilei mondiale a cărții.

Printre titlurile selectate sunt: „Măcel în Georgia”, de Dumitru Crudu, „Înainte să moară Brejnev”, de Iulian Ciocan, „Legată cu funia de pământ”, de Lorina Bălteanu, „Capătul drumului”, de Liliana Corobca și „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac.

„Prin acest program, literatura contemporană moldovenească devine mai vizibilă la nivel internațional, iar autorii noștri ajung mai aproape de cititorii din întreaga lume”, notează Ministerul Culturii.

Cărțile semnate de autorii moldoveni vor fi traduse și editate în Serbia, Grecia, SUA, Germania, Albania, Macedonia de Nord și Bulgaria.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:23 // Slider //  Valentina Buza

CNAS a început finanțarea pensiilor și prestațiilor sociale pentru luna noiembrie, prima tranșă fiind de 73 de milioane de lei. Banii vor fi transferați beneficiarilor în mai multe etape, în funcție de tipul prestației, transmite IPN.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensiile și alocațiile sociale achitate prin intermediul instituțiilor bancare vor fi finanțate pe 3 noiembrie. Alocațiile nominale și cele lunare de stat vor fi finanțate pe 9 noiembrie, iar ajutorul social – pe 13 noiembrie.

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, cele de maternitate, indemnizațiile unice la nașterea copilului, pentru creșterea copiilor, creșterea gemenilor și cele paternale vor fi finanțate în trei tranșe, pe 6, 13 și 23 noiembrie.

Beneficiarii pot primi prestațiile sociale pe un card bancar, inclusiv prin asocierea unui cont existent cu prestațiile sociale în aplicația EVO, sau pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CNAS atenționează că persoanele care aleg să primească banii prin intermediul oficiilor poștale trebuie să-i ridice în termen de trei luni. În caz contrar, plata va fi sistată.

Pentru reluarea plăților, beneficiarii trebuie să se adreseze Casei Teritoriale de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.