Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Câtă încredere au moldovenii în Armata Naţională, în contextul războiului din Ucraina, potrivit unui sondaj IMAS

01 Mart. 2023, 15:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2023, 15:37 // Actualitate //  Realitatea.md

La un an de la invazia Rusiei în Ucraina, încrederea în Ministerul Apărării al Moldovei și capacitatea soldaților moldoveni de a răspunde provocărilor războiului pentru a consolida securitatea țării, a scăzut drastic în rândul cetățenilor.

Potrivit Barometrului socio-politic februarie 2023, realizat de Compania de cercetare sociologică IMAS, 60% din respondenți au recunoscut că le este teamă că războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina s-ar putea extinde și în Republica Moldova. De cealaltă parte, 29% spun că nu cred într-un așa scenariu.

Datele mai arată că 91% din respondenți au recunoscut că în cazul unui conflict militar, armata națională nu are capacitatea să apere țara noastră, în timp ce 7% sunt convinși că soldații moldoveni vor reuși să apere patria.

Deși temerile moldovenilor sunt mari, rezultatele Barometrului socio-politic al lunii februarie, arată că doar 41% din respondenți sunt de părerea că numărul de militari din armata națională ar trebui să crească, în timp ce alți 37 la sută cred că numărul soldaților nu trebuie să fie modificat.

La întrebarea: „Bugetul pentru Ministerul Apărării a fost mărit pentru a cumpăra armament care să asigure o mai bună capacitate de apărare a țării. Sunteți de acord sau nu cu această măsură?”, majoritatea, peste 60% au răspuns că nu sunt de acord cu majorarea făcută de autoritățile responsabile.

Ba mai mult, 51% din respondenți cred că guvernarea oferă prea multă atenție acestui subiect, în timp ce populația țării se confruntă și cu alte probleme strigente.

Sondajul a fost realizat în baza unui eșantion de 1 100 de respondenți. Marja de eroare este de 3%. Perioada de culegere a datelor este 6-22 februarie curent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 06:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 06:49 // Slider //  Ursu Ana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial de schimb valutar pentru astăzi, 3 noiembrie.

Un euro are valoarea de 20 de lei și 15 bani.

Dolarul american costă 17 lei și 98 bani.

Leul românesc valorează 3 lei și 77 de bani.

Rubla rusească este cotată la 22 de bani, iar hrivna ucraineană – 39 de bani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!