Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Caz incredibil în Glasgow. O fetiță de 5 ani a venit la școală cu cocaină în ghiozdan

22 Iun. 2026, 21:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
22 Iun. 2026, 21:39 // În Lume //  Ana Panaguța

O doză de cocaină s-a găsit în ghiozdanul unei fetițe de cinci ani la o școală privată de lux din Glasgow. Personalul de la Glasgow Academy a descoperit drogul de mare risc și a alertat poliția și serviciile sociale, transmit știrileprotv.ro.

Înființată în 1845, școala privată are aproape 1.700 de elevi cu vârste cuprinse între trei și 18 ani și percepe taxe anuale cuprinse între 12.495 și 17.040 de lire sterline, în funcție de clasa în care se află elevul.

Din primele informații, incidentul a avut loc cu câteva săptămâni în urmă, dar detaliile ies la iveală abia acum.

„A spune că acest incident a șocat pe toată lumea din școală este o subestimare. Principala noastră îngrijorare este pentru copil. Nici nu vrem să ne gândim ce s-ar fi putut întâmpla dacă copilul ar fi gustat accidental substanța sau chiar ar fi împărțit-o cu alții. Consecințele ar fi putut fi devastatoare. Sperăm cu toții că consiliul școlar și echipa de conducere tratează problema cu seriozitate.”

Glasgow Academy are sediul principal la Kelvinbridge, dar dispune și de alte două sedii în Milngavie și Newlands pentru elevii de la creșă, grădiniță și clasele pregătitoare 1-4.

Un sondaj a relevat că numărul adulților care consumă cocaină în zonele cele mai înstărite ale țării s-a dublat în doar doi ani, procentul crescând de la 2% în 2021 la 4% în 2023.

„Nu facem comentarii cu privire la chestiuni legate de copii în mod individual. Atunci când apare vreo îngrijorare, acționăm prompt și colaborăm îndeaproape cu familiile și autoritățile competente pentru a asigura siguranța fiecărui copil aflat în grija noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al Glasgow Academy.

Miles Briggs, purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator Scoțian pe probleme de sănătate, a adăugat că acest incident profund tulburător scoate în evidență epidemia de droguri cu care se confruntă Scoția.

„Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi putut întâmpla dacă acest copil ar fi ingerat această substanță periculoasă.”

Nu există încă o reacție oficială de la reprezentanții poliției scoțiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 12:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
14 Aug. 2026, 12:30 // Slider //  Cătălina Boico

Tânărul care a fost împușcat joi, 13 august, pe un câmp din apropierea localității Congaz, se află în stare gravă la spital. Reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău au precizat pentru Realitatea.md că bărbatul în vârstă de 24 de ani a fost transferat ieri de la Spitalul Raional Comrat la IMU.

Totodată, victima urmează să fie supusă astăzi, 14 august, unei noi intervenții chirurgicale. La moment, aceasta este internată în Secția de Reanimare și necesită tratament chirurgical etapizat.

Victima a fost adusă în stare gravă, cu diagnosticul de leziune prin armă de foc toraco-abdominală, asociată cu multiple leziuni ale organelor interne. Prima intervenție chirurgicală a fost efectuată la Spitalul Raional Comrat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că joi, 13 august, Poliția Națională anunța că bărbatul avea vârsta de 20 de ani și era împreună cu o tânără de 22 de ani. Acesta a suportat o plagă în regiunea toracelui, iar femeia a suferit o contuzie a umărului stâng.

Totodată, autoritățile au precizat că arma din care s-ar fi tras este una cu țeavă ghintuită, folosită cel mai des de braconieri.

Doi tineri, împușcați într-un câmp din Congaz. Braconierii i-ar fi confundat cu animale