Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Tragedie în Franța, aflată sub cod roșu de căldură: Doi copii de 2 și 4 ani au fost găsiți morți în mașina familiei

22 Iun. 2026, 20:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
22 Iun. 2026, 20:32 // În Lume //  Ana Panaguța

Doi copii, în vârstă de patru și doi ani, au fost găsiți morți în mașina familiei lor în sud-estul Franței, a declarat procurorul local, în timp ce o mare parte din vestul Europei se confruntă cu un val de căldură extrem de puternic, care este prognozat să doboare recorduri absolute de temperatură, relatează antena3.ro. Un nou cod roșu de caniculă, valabil marți, a fost emis în Franța de meteorologi.

În prezent, Franţa traversează unul dintre cele mai severe episoade de caniculă din istorie. Tragedia a avut loc într-o zonă rezidențială din sudul ţării, iar pompierii au anunţat că au descoperit „doi copii în stop cardio-respirator”, după ce au primit un apel în jurul orei 13:20.

„Cauzele decesului nu au fost încă stabilite, dar ipoteza caniculei este cea luată în calcul cu prioritate”, a spus Hélène Mourges, procurorul din orașul Carpentras, unde temperatura era așteptată să depășească 39 de grade Celsius, luni după-amiază, potrivit The Guardian.

Mama celor doi copii a fost preluată de serviciile de urgenţă şi nu a fost încă audiată, a mai adăugat Mourges în timpul declaraţiilor.

Decesele celor doi copii vin după cele a altor trei persoane, cu vârste cuprinse între 80 și 95 de ani, care au murit în apropiere de Bordeaux în timpul weekendului, din cauza unor probleme de sănătate provocate de temperaturile extreme, a declarat un oficial.

Cel puţin 13 persoane s-au înecat în weekendul trecut în Franţa, au mai scris jurnaliştii publicaţiei The Guardian.

Autoritățile franceze au plasat luni jumătate din țară – 49 din cele 96 de departamente continentale ale țării – sub incidenţa unui cod roşu de caniculă, nivelul maxim de alertă, stabilindu-se astfel un record, îndemnând 35 de milioane de oameni să dea dovadă de „vigilență absolută”, să evite eforturile intense și să stea departe de soarele direct.

Institutul Météo-France a prognozat că luni va fi „cea mai caldă zi măsurată vreodată de meteorologi în Franţa, dintre toate lunile anului”.

Marţi, alte șase departamente din Franţa vor vizate de un cod roşu de caniculă, în timp ce alte 35 se vor afla sub o avertizare de cod portocaliu de caniculă.

„Temperaturi foarte ridicate se instalează pe termen lung în toată țara”, a declarat Serviciul meteorologic național Météo-France.

În total, peste 90% din populaţia franceză va fi afectată de acest val de căldură. Actualul val de caniculă, al doilea din 2026, după primul episod de căldură extremă din luna mai, este de o intensitate „excepţională, similară celei din august 2003”, care a provocat aproape 15.000 de decese în Franţa, „dar cu o durată încă incertă”, potrivit Météo-France.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!