Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Caz revoltător la un liceu de prestigiu. Un elev şi-a ”dezbrăcat” colegele cu ajutorul inteligenţei artificiale

21 Ian. 2025, 11:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
21 Ian. 2025, 11:06 // În Lume //  Cătălina Boico

Caz revoltător la un liceu de prestigiu din Arad, România, după ce unul dintre elevi a luat pozele mai multor colege şi le-a dezbrăcat cu ajutorul inteligenţei artificiale, transmite Observatornews.ro. Băiatul de 17 ani a trimis fotografiile editate cunoscuţilor pe Instagram şi Whatsapp, iar după acest lucru, una dintre adolescente a început să aibă atacuri de anxietate şi nu a mai dorit să meargă la cursuri.

Potrivit presei române, oamenii legii strâng acum probe pentru a-l cerceta pe tânăr pentru hărțuire.

O elevă de clasa a 11-a de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară“ din Arad a fost hărţuită continuu mai bine de un an. Ultima oară, băiatul i-a scris numărul de telefon pe oglinda de la baia şcolii cu mesajul „sună-mă ca să ne distrăm”. După zeci de apeluri și mesaje, multe obscene, adolescenta le-a povestit totul părinţilor săi. Aşa au aflat că fiica lor şi alte 11 colege au fost dezbrăcate cu ajutorul unei aplicaţii de inteligenţă artificială, lucru cunoscut şi de conducerea şcolii.

”Şcoala are rolul de a pune la aceeaşi masă părinţii, de a colabora cu ei şi le vom oferi posibilitatea de a discuta în prezenţa unui mediator. Reacţia este de revoltă”, a declarat directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară“ Arad, Diana Achim.

A fost sesizată şi poliţia, care a deschis o anchetă

”(n.r. Elevul) este cercetat de către şcoală. Se vor lua măsuri la nivel de şcoală. Dar şi Biroul de Siguranţă Şcolară face cercetări. Sper ca cei care au în intenţie să facă aşa ceva, văzând şi acest caz, vor fi descurajaţi şi sper să nu mai întâlnim asemenea cazuri”, a declarat inspectorul şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor.

Sursa citată menționează că elevul de clasa a 11-a nu a mai venit la şcoală de când s-a aflat despre ce a făcut.

”Cred că este ruşinat şi cred că a simţit impactul pe care l-a avut fapta lui asupra colegelor. S-ar putea să înveţe o lecţie importantă de viaţă. Părinţii îşi apără copilul, dar şi-au cerut scuze. Nu a rămas doar o joacă între copii”, a mai adăugat directoarea instituției de învățământ.

În codul penal nu există infracţiunea de cyber bullying, însă băiatul poate fi cercetat pentru hărţuire dacă poliţiştii vor demonstra că fetele au fost agresate în mod repetat. Problema anchetatorilor este că fotografiile au fost trimise cu opţiune de o singură afişare, ceea ce înseamnă că după vizualizare acestea se şterg automat.

”Legea ordinului de protecţie care, în forma ei recent extinsă, este un instrument aplicabil inclusiv în situaţiile de hărţuire săvârşită în mediul online. Dacă vorbim de daune materiale sau morale, pentru recuperarea lor este deschisă calea unei acţiuni civile”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Mihai Pașca.

Chiar dacă nu va fi cercetat penal, băiatul riscă să fie exmatriculat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Colegiul Naţional „Moise Nicoară“ din Arad este în elita liceelor, cu peste 200 de elevi olimpici naţionali şi internaţionali în fiecare an. Numărul aplicaţiilor de ”nudify”, care dezbracă virtual, a explodat în ultimii doi ani, mai ales că unele ofere servicii gratuite. Autorităţile din Marea Britanie iau în calcul interzicerea acestor site-uri şi vor să modifice legislaţia pentru a incrimina generarea de astfel de imagini cu caracter pornografic.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 16:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
10 Nov. 2026, 16:03 // Slider //  Vlada Ciorici

Tot mai multe țări europene le cer oamenilor să aibă acasă rezerve de apă, alimente și produse de bază, ca să se descurce singuri în primele zile ale unei crize: o pană mare de curent, un atac cibernetic sau un fenomen meteo extrem. Republica Moldova face același lucru prin campania „Moldova Pregătită”, iar Marea Britanie a lansat recent campania „Fii pregătit”. După lansarea ei, britanicii au început deja să cumpere mai multă apă și mai multe conserve.

Câte zile recomandă fiecare țară

Cele mai multe state europene recomandă rezerve pentru cel puțin 3 zile (72 de ore). E vorba de Franța, Irlanda, Țările de Jos, Finlanda, Danemarca și Marea Britanie. Țările nordice merg mai departe: Suedia și Norvegia le recomandă oamenilor provizii pentru aproximativ o săptămână. Germania are cea mai mare recomandare, de până la 10 zile.

Pragul de 72 de ore nu este întâmplător. În primele zile ale unei crize, serviciile de urgență se ocupă în primul rând de salvarea vieților și nu pot ajunge imediat la fiecare gospodărie. Comisia Europeană le-a recomandat statelor membre încă din 2025 ca cetățenii să se poată descurca singuri cel puțin 72 de ore.

Moldova: pregătire pentru primele 72 de ore

Moldova urmează același model. Campania din noiembrie face parte dintr-un program național de pregătire civilă care durează trei ani. Scopul ei este ca oamenii să știe ce să facă și ce să aibă în casă în primele 72 de ore după declanșarea unei situații de urgență.

Marea Britanie: după campanie, oamenii au început să-și facă provizii

Campania „Fii pregătit” a fost lansată pe 22 octombrie. De atunci, britanicii cumpără vizibil mai multe produse de bază. Vânzările de dezinfectant pentru mâini au crescut cu 83%, cele de apă îmbuteliată cu 67%, iar cele de conserve cu 37%, arată datele firmei de cercetare Worldpanel by Numerator, citate de BBC.

Guvernul britanic le recomandă oamenilor să aibă acasă apă și mâncare pentru trei zile. Mâncarea ar trebui să țină mult și să nu aibă nevoie de frigider, cum sunt conservele, fructele uscate și nucile. Pe listă mai sunt șervețelele umede, o lanternă și niște bani gheață.

Specialiștii spun că nu a fost vorba de panică. Oamenii au adăugat treptat aceste produse la cumpărăturile săptămânale, în loc să umple căruciorul dintr-odată. De exemplu, în fiecare zi aproximativ 400.000 de oameni în plus au cumpărat conserve de carne, în medie cam 500 de grame fiecare.

„Consumatorii au luat, în mod clar, notă de campania «Fii pregătit», dar nu a fost vorba despre cumpărături de panică. Mai puțin de o treime dintre gospodării au cumpărat apă îmbuteliată în luna octombrie”, a explicat Fraser McKevitt de la Worldpanel. El a adăugat că acesta este exact comportamentul pe care și l-a dorit guvernul.

Și compania alimentară Princes a anunțat că cererea pentru conservele de ton, carne și legume a crescut după campanie.

Prim-ministrul Andy Burnham a declarat că fiecare om ar trebui să aibă în casă „proviziile necesare pentru a depăși astfel de momente”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ghid pentru familii și recomandări pentru primele 72 de ore de criză: Campania „Moldova Pregătită”, în trei localități