Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort în propria locuință, transmite TVN.md. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de luni, 3 febraurie, în satul Răuțel, raionul Fălești.
Autoritățile au fost alertate de către un locuitor, care a declarat că o gospodărie a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și un echipaj al serviciului de urgență. În timpul interveniției, pompierii au descoperit cadavrul proprietarului, prezentând semne vizibile de moarte violentă.
Potrivit sursei citate, victima locuia împreună cu un bărbat de 37 de ani, fără domiciliu stabil. În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că decesul a survenit în urma unor leziuni corporale grave.
La scurt timp, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost deschisă o cauză penală pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății. Oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform legislației în vigoare, persoana vinovată de o asemenea infracțiune riscă închisoare de la 12 la 15 ani.

