Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cazul alegerilor de la Bălți și excluderea lui Tauber, în vizorul Congresul Autorităților Locale și Regionale a CE

14 Dec. 2021, 14:42
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
14 Dec. 2021, 14:42 // Alegeri //  Realitatea.md

Consiliul Europei urmărește atent evoluțiile politice din Republica Moldova, în contextul excluderii candidatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, din cursa electorală de la Bălți, și a delegat Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei să verifice acuzațiile de presiune politică la care a fost supusă Marina Tauber. Informația se regăsește într-o scrisoare expediată Parlamentului de la Chișinău.

„Consiliul Europei a luat act de conținutul scrisorii pe care am primit-o și am expediat informația către Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei. Vă asigurăm că reprezentanții Consiliului Europei, prin intermediul entităților care fac parte din organizație, continuă să urmărească atent evoluțiile din Republica Moldova”, se arată în scrisoarea expediată pe adresa Parlamentului.

La rândul lor, reprezentanții Partidului „ȘOR” le-au mulțumit reprezentanților Consiliului Europei pentru reacția oferită și și-au arătat deschiderea către o colaborare fructuoasă pe viitor.

Amintim că reprezentanții Partidului „ȘOR” au cerut intervenția organizațiilor internaționale și a misiunilor diplomatice din Republica Moldova și să ia atitudine față de derapajele anticonstituționale ale puterii de la Chișinău, după ce Marina Tauber a fost exclusă ilegal din cursa electorală de la Bălți.

Congresul Autorităților Locale și Regionale este o instituție a Consiliului Europei, responsabilă de întărirea democrației locale și regionale în cele 47 de state membre. Format din două camere – Camera autorităților locale și Camera regiunilor – și trei comitete, el adună laolaltă 648 de funcționari aleși, reprezentând mai mult de 150 000 de autorități locale și regionale. Republica Moldova este membru al Consiliului Europei din data de 13 iulie 1995.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!