Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

CC și CSJ vor putea cere Curții Europene a Drepturilor Omului avize consultative. În ce circumstanțe?

14 Apr. 2023, 14:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
14 Apr. 2023, 14:39 // Actualitate //  Victoria Laur

Curtea Constituțională și Curtea Supremă de Justiție vor putea solicita emiterea avizelor consultative de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Asemenea cereri vor fi depuse în cazul chestiunilor de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 

Potrivit documentului, acest lucru va fi posibil doar în cazul unor litigii care se află în curs de soluționare în fața organelor de jurisdicție. Solicitarea va fi motivată prin aspecte relevante ale contextului juridic și de fapt ale cauzei respective.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Avizele consultative ale CEDO nu au caracter obligatoriu, însă vor avea importanță juridică. Totodată, sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ nu va împiedica formularea ulterioară a unei cereri individuale în fața CEDO în legătură cu aceeași cauză.

Autorii proiectului consideră că solicitarea avizelor CEDO va oferi mai multe garanții care se referă la protejarea drepturilor fundamentale ale omului și va avea drept rezultat reducerea condamnărilor Republicii Moldova în instanțe internaționale.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Economia Republicii Moldova va înregistra o creștere de doar 1,9% în anul 2026, după un avans de 2,4% în 2025, potrivit celor mai recente estimări ale Băncii Mondiale, publicate în raportul „Europe and Central Asia Economic Update – October 2026”, scrie BANI.MD. Instituția financiară internațională anticipează însă o accelerare a economiei moldovenești în următorii doi ani, cu ritmuri de creștere de 3% în 2027 și 3,2% în 2028.

Datele prezentate de Banca Mondială arată că economia țării noastre continuă să avanseze într-un ritm modest, după mai mulți ani marcați de crize și dezechilibre. În 2023, creșterea economică a fost de 1,2%, iar în 2024 a încetinit dramatic, până la numai 0,3%. În 2025, economia a înregistrat o revenire de 2,4%, însă această tendință nu se va menține în anul curent, când avansul PIB-ului este estimat la 1,9%.

Comparativ cu alte state din regiune, Moldova va avea în 2026 o performanță economică inferioară celei a Bulgariei, pentru care este prognozată o creștere de 2,6%, și a Poloniei, unde PIB-ul ar urma să avanseze cu 3,6%. În schimb, România riscă să încheie anul în recesiune economică, Banca Mondială estimează o contracție a PIB-ului de 0,5%. Ucraina, afectată de război și de distrugerile infrastructurii energetice, ar urma să înregistreze o creștere de numai 1,2%.

La nivelul Europei de Est, regiune în care Banca Mondială include Republica Moldova, Ucraina și Belarus, creșterea economică este estimată la 1,6% în 2026 și urmează să încetinească la 1,4% în 2027 și să accelereze la 2,2% în 2028, potrivit sursei citate. Astfel, economia moldovenească ar urma să crească mai rapid decât media subregională în fiecare dintre acești trei ani.

Perspectivele economice sunt afectate de scumpirea energiei importate, incertitudinile geopolitice și încetinirea activității economice în Uniunea Europeană. Potrivit Băncii Mondiale, aceste evoluții pun presiune asupra consumului, investițiilor private și exporturilor din regiune.

Raportul avertizează că prețurile ridicate la energie continuă să alimenteze inflația, în timp ce costurile de finanțare și incertitudinile externe limitează investițiile. O eventuală intensificare a conflictelor geopolitice ar putea provoca noi scumpiri ale energiei, transportului, alimentelor și îngrășămintelor, afectând suplimentar perspectivele economice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, pentru întreaga regiune Europa și Asia Centrală, Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii economice de la 2,6% în 2025 la 2,2% în 2026. O redresare graduală este anticipată abia în următorii doi ani, când avansul economic regional ar urma să ajungă la 2,4% în 2027 și 2,6% în 2028.