Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Ce este transportul de gaze în regim backhaul și cum va ajuta Moldova să devină mai independentă de Rusia

12 Ian. 2023, 10:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2023, 10:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul a aprobat reglementările necesare pentru buna funcționare a transportului de gaze în regim backhaul.

Backhaul este tranzacția cu gaze naturale, care implică nominalizarea și alocarea livrărilor de gaze naturale în direcția opusă fluxului fizic principal de gaze naturale, care are loc în anumite puncte de intrare sau ieșire unidirecționale. Serviciul dat este aplicat în toate țările europene la punctele de interconectare.

„În situația actuală când fluxurile de gaze naturale, prin sistemul național de transport al gazelor, nu mai sunt unidirecționale, dar în ambele direcții, atât dinspre Est spre Vest, cât și dinspre Vest spre Est, serviciul de transport al gazelor în regim backhaul reprezintă soluția tehnică pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze către consumatori”, susține Secretarul de stat Constantin Borosan.

Potrivit lui Borosan, oferirea de către operatorii de transport al gazelor naturale a serviciului backhaul crește atractivitatea utilizării sistemului național de transport pentru traderii și furnizorii europeni care intenționează să efectueze stocuri de gaze în Ucraina.

„Majorarea volumului de gaze naturale tranzitat prin sistemul național de transport înseamnă micșorarea tarifului pentru serviciul de transport și reducerea costurilor pentru cetățeni”, a punctat Borosan.

Republica Moldova a renunțat la gazul de la Gazprom (5,7 mil. metri cubi/zi) la 1 decembrie în schimbul energiei electrice livrate de centrala de la Cuciurgan. Chișinăul s-a reorientat la achizițiile de pe bursă unde mia de metri cubi se ridica în medie la 1000 de euro. Or, pentru a trece de iarna din acest an Energocom a cumpărat și depozitat pe parcursul anului circa 300 milioane metri cubi de gaz, care au fost depozitați în Ucraina și România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!