Curs valutar
  • EUR
    19.9987
    0.075%
  • USD
    19.1312
    0.0659%
  • RUB
    0.3440
    -1.5116%
  • RON
    4.0448
    0.1137%
  • UAH
    0.6477
    0.1081%

Ce înseamnă, de ce este necesar și pe cine deranjează sprijinul militar suplimentar acordat de UE?

15 Mai 2022, 14:29
 // Categoria: Opinii // Autor: 
15 Mai 2022, 14:29 // Opinii // 

La începutul lunii mai în vizită la Chișinău a fost președintele Consiliului European Charles Michel. Unul dintre subiecte discutate în acea vizită s-a referit la sprijinul militar suplimentar promis Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Declarațiile înaltului oficial european au trezit reacții neunivoce, în special din partea reprezentanților clasei politice, de la aprobare categorică până la respingere categorică. Dacă și de ce este necesar acest ajutor suplimentar, pe cine și de ce satisface sau îngrijorează acesta au discutat participanții la dezbaterea publică organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a amintit că Acordul de Asociere este principalul document semnat de către Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Acesta prevede și dezvoltă cooperarea în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv aspectele externe și de securitate, precum și reformele interne. Obiectivele acestui acord sunt asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova în UE, consolidarea păcii și stabilității în regiune și în lume, precum și promovarea și consolidarea cooperării și dialogului cu privire la securitatea internațională etc.

Potrivit expertului, neutralitatea, inclusiv a statului Republica Moldova, reprezintă conceptul complex al dreptului internațional, precum și în domeniul politic. În esență, aceasta înseamnă că un stat neutru nu participă la războaiele dintre alte state. „Dreptul neutralității conferă un anumit număr de drepturi unui stat care se proclamă neutru. De exemplu, interzice orice fel de atac pe teritoriul statului neutru de către beligeranți sau trecerea oricăror trupe, muniții sau provizii în interesul statelor beligerante. Statele neutre au dreptul însă la apărare legitimă, de aceea consolidarea securității statului neutru este o problemă care ține de obligațiunile autorităților”, explică Igor Boțan.

Expertul s-a referit și la noțiunea de „arme”, precizând că „arme letale” este un nume generic. „Or, toate tipurile de arme folosite pentru nimicirea oamenilor, în special în război, sunt letale. Acestea includ toate tipurile, chiar și cele de calibru mic, dar și muniții, bombe, grenade etc. Armele neletale sunt munițiile de protecție, vestele antiglonț, căști, echipamente de camuflaj. La fel, nu se includ la categoria arme letale și comunicațiile militare, precum și orice armă care vizează, de exemplu, dronele sau alte ținte în care nu există oameni”, a spus el.

Natalia Stercul, coordonatoare de programe la Asociația pentru Politică Externă, a făcut referire la documentele importante care reglementează relațiile moldo-comunitare în domeniul securității. „Este vorba despre Dialogul politic și de securitate la nivel înalt, decis pe 28 octombrie 2021 și lansat pe 18 martie 2022, dar și de Instrumentul European pentru Pace / European Peace Facility. De asemenea este important și Acordul dintre UE și Republica Moldova privind cooperarea în materie de gestionare a frontierelor între polițiștii de frontieră moldoveni și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), semnat pe 17 martie 2022”, a spus Natalia Stercul.

Potrivit ei, și cadrul legal internațional vine să întărească cooperarea și dialogul între Uniunea Europeană și Republica Moldova, inclusiv cooperarea militară. „Documentele din acest domeniu semnate sau lansate de curând denotă întâi de toate anumite schimbări, dinamici legate de problema securității, care are o importanță stringentă și care se atestă în regiune. Chiar și prevederile Acordului de Asociere se referă la politica securității și cooperarea între părți, fiind punctate clar domeniile, fiind vorba inclusiv despre ajutor reciproc, în primul rând, pentru populație. Se referă și la situațiile de criză și gestionarea acestora etc. Documentul concretizează că și Republica Moldova, și UE sunt adepții integrității teritoriale și ai suveranității Republicii Moldova”, a precizat coordonatoarea de programe.

Natalia Stercul a mai spus că în ceea ce ține de acordul cu privire la Frontex, acesta este unul extrem de important în condițiile actuale, fiind vorba despre controlul frontierei. Or, acest acord presupune un instrument și oportunități de conlucrare între polițiștii de frontieră moldoveni și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. „Este o componentă extrem de importantă în condițiile în care contextul de securitate regională se schimbă. Și cel mai probabil el se va modifica și în viitor luând în considerare urmările constructive sau distructive ale conflictului din Ucraina. Și aici am în vedere – cine va fi învingătorul și ce riscuri vor suporta toți subiecții cheie, întâi de toate cei din regiunea Mării Negre”, a mai spus Natalia Stercul.

Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării, a menționat că subiectul este foarte important în contextul unei agresiuni militare nejustificate, ilegale împotriva Ucrainei din partea Federației Ruse, dar și în contextul în care Republica Moldova și-a ignorat armata practic timp de trei decenii, în pofida unui conflict militar, în care și-au pierdut viața „sute sau chiar mii de vieți”. „Am fost ținuți într-un impas socio-economic și politic iată de trei decenii, acum în sfârșit am ajuns să discutăm și să analizăm ceea ce trebuia de făcut acum 20 de ani. Republica Moldova nu doar are nevoie de această asistență și acest ajutor, ba mai mult, acest ajutor și această asistență este insuficientă, critic insuficientă”, a declarat Ștefan Gligor.

În opinia sa, armata Republicii Moldova este foarte slabă, prost dotată și prost instruită, cu mici excepții. Și aceasta pentru că există anumite persoane sau grupuri din cadrul armatei care au fost instruite, antrenate. Este vorba despre geniști, dar și trupe pregătite pentru misiuni de menținere a păcii. „Dar eu am mari dubii că armata Republicii Moldova este capabilă să facă față unei invazii militare cât de cât serioase. Noi avem circa 6 500 de oameni în forțele armate ale Republicii Moldova. Majoritatea, o bună parte sunt tineri care își fac serviciul militar în termen. Componenta profesională a armatei este una modestă, salariile sunt mici. Nu suntem în stare să ne închidem spațiul aerian, nu suntem în stare nici măcar la nivelul Ucrainei să ne protejăm de eventuale atacuri din aer. Nu avem tancuri, avem puține arme anti-tanc, ba mai mult, conform unor surse, avem și puțin arme automate”, a notat Ștefan Gligor.

Liderul Partidul Schimbării a mai spus că este surprins de mediocritatea discursului politic din Republica Moldova la capitolul forțe armate și securitate. Potrivit lui, un stat neutru nu este un stat inapt din punct de vedere militar. „Un stat neutru nu face parte din coaliții militare, nu exercită agresiune, nu se alătură altor state care sunt antrenate în operațiuni militare sau război, dar asta nu înseamnă că un stat neutru are o armată impotentă, inaptă, incapabilă să-și apere propriul teritoriu și propriii cetățeni. Repet, calitatea și conținutul discursului politic în Republica Moldova la capitolul forțele armate este absolut mediocru”, a conchis Ștefan Gligor.

Realitatea Live

Top destinații de vară în Moldova
Top destinații de vară în Moldova
Crează impact prin implicare
Crează impact prin implicare
Negre de la Fautor – cel mai bun vin roșu din lume. Istoria, tradițiile și legendele noastre – într-un singur pahar
Negre de la Fautor – cel mai bun vin roșu din lume. Istoria, tradițiile și legendele noastre – într-un singur pahar
Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului
Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului
Investiții importante în transportul public al Capitalei
Investiții importante în transportul public al Capitalei
Forumul Global al Nicotinei: Țigările și produsele fără fum trebuie reglementate în funcție de gradul de nocivitate
Forumul Global al Nicotinei: Țigările și produsele fără fum trebuie reglementate în funcție de gradul de nocivitate
Top 10 parfumuri bărbătești în 2022
Top 10 parfumuri bărbătești în 2022
Investiții care merită efortul în 2022. Ce spun experții?
Investiții care merită efortul în 2022. Ce spun experții?
LINELLA – MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2021
LINELLA – MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2021
05 Iul. 2022, 20:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2022, 20:51 // În Lume //  Realitatea.md

Agenţia ONU specializată în sectorul nuclear a avertizat marţi că fiecare zi care trece creşte riscul unui accident la centrala atomoelectrică ucraineană de la Zaporojie, ocupată de trupele ruse în urmă cu patru luni, informează agenţia EFE.

„Sunt foarte preocupat de condiţiile de lucru, extrem de stresante şi dificile, în care conducerea şi personalul ucrainean operează centrala. Fiecare zi care trece creşte riscul să se producă un accident sau un incident de securitate”, a atenţionat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, informează Agerpres.

Acesta a amintit că războiul provocat de agresiunea rusă în Ucraina a creat „un pericol fără precedent”, iar asaltul din data de 3 martie asupra centralei de la Zaporojie a provocat un incendiu care a determinat AIEA să declare cel mai ridicat nivel de alertă după accidentul din 2011 de la centrala japoneză Fukushima.

Războiul din Ucraina pune în pericol securitatea surselor de radiaţii, a distrus infrastructuri, a cauzat pagube depozitelor de deşeuri nucleare şi ameninţă să provoace pagube şi centralelor atomoelectrice, a mai spus Rafael Grossi, vorbind în cadrul unei conferinţe la Viena.

El a amintit că AIEA ajută autorităţile ucrainene, atât de la distanţă cât şi cu misiuni pe teren, şi a insistat că încearcă să organizeze o vizită de asistenţă tehnică la Zaporojie, cea mai mare centrală atomoelectrică din Europa şi asupra cărei Ucraina nu mai are în prezent niciun control.

Cu câteva zile în urmă, reprezentanții AIEA au transmis că agenția a pierdut din nou conexiunea cu sistemele sale de supraveghere care monitorizează materialul nuclear de la centrala Zaporojie, pentru a doua oară în luna iunie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Top destinații de vară în Moldova
Top destinații de vară în Moldova
Crează impact prin implicare
Crează impact prin implicare
Negre de la Fautor – cel mai bun vin roșu din lume. Istoria, tradițiile și legendele noastre – într-un singur pahar
Negre de la Fautor – cel mai bun vin roșu din lume. Istoria, tradițiile și legendele noastre – într-un singur pahar
Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului
Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului
Investiții importante în transportul public al Capitalei
Investiții importante în transportul public al Capitalei
Forumul Global al Nicotinei: Țigările și produsele fără fum trebuie reglementate în funcție de gradul de nocivitate
Forumul Global al Nicotinei: Țigările și produsele fără fum trebuie reglementate în funcție de gradul de nocivitate
Top 10 parfumuri bărbătești în 2022
Top 10 parfumuri bărbătești în 2022
Investiții care merită efortul în 2022. Ce spun experții?
Investiții care merită efortul în 2022. Ce spun experții?
LINELLA – MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2021
LINELLA – MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2021
 
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală