Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Ceață densă și polei pe mai multe drumuri naționale. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență

25 Ian. 2026, 10:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
25 Ian. 2026, 10:21 // Actualitate //  Ana Panaguța

Circulația rutieră se desfășoară în această dimineață în condiții de ceață pe mai multe trasee naționale din Republica Moldova. În unele zone, ceața este densă și reduce semnificativ vizibilitatea. Totodată, s-a format polei, ceea ce face carosabilul alunecos, în special pe poduri, în curbe și pe pante. Precizările au fost făcute de Administrația Națională a Drumurilor și Poliția Națională.

Autoritățile îndeamnă șoferii să circule cu prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță corespunzătoare între vehicule și să evite manevrele riscante, pentru a preveni accidentele rutiere.

Potrivit AND, muncitorii din cadrul unităților teritoriale sunt în teren și continuă lucrările de combatere a lunecușului și de deszăpezire, pentru asigurarea condițiilor optime de circulație.

„În această noapte, pe traseele naționale au fost mobilizate 89 de utilaje speciale și 101 muncitori rutieri. Pe drumuri fiind răspândite 829 tone de sare tehnică și 92 tone de material antiderapant. Intervențiile s-au desfășurat în 32 de raioane ale țării, inclusiv Briceni, Ocnița, Călărași, Strășeni, Leova, Căinari, Cantemir, Ștefan Vodă, Hâncești și Orhei”, informează AND.

Poliția îndeamnă șoferii să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite depășirile.

De asemenea, pietonii sunt rugați să traverseze doar prin locuri permise și să manifeste maximă atenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 15:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
22 Oct. 2026, 15:34 // Slider //  Victoria Laur

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate în Republica Moldova. Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, un proiect de lege în acest sens.

Prin intermediul inițiativei, se urmărește prevenirea situațiilor în care agenții economici evită utilizarea sistemului financiar național, iar  autoritățile întâmpină dificultăți în monitorizarea fluxurilor de bani, evaluarea riscurilor de evaziune fiscală și determinarea TVA-ului datorat pentru serviciile de intermediere.

„Codul transporturilor rutiere va prevedea expres că platformele electronice de management vor putea fi puse la dispoziție pentru utilizare pe teritoriul Republicii Moldova doar de către persoane juridice cu statut de rezident fiscal al țării. Totodată, toate tranzacțiile aferente vor trebui procesate exclusiv prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. În cazul nerespectării acestor prevederi, activitatea platformelor neconforme va fi suspendată”, transmite serviciul de presă al Legislativului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, operatorii de transport rutier care prestează servicii de taxi vor fi obligați să permită conectarea la platformele  lor electronice doar a vehiculelor incluse în Registrul operatorilor de transport rutier.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, cabinetul de miniștri trebuie să stabilească procedura de suspendare și reluare a activității platformelor electronice respective pe teritoriul Republicii Moldova.