Primarul general al capitalei, Ion Ceban, solicită întreprinderii Termoelectrica să informeze din timp locuitorii capitalei despre lucrările pe care le desfășoară și să reabiliteze zonele afectate după intervenții. Totodată, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 7 septembrie, edilul a cerut reprezentanților companiei să înceteze „să boronească tot orașul după ce Primăria Chișinău realizează proiecte mari de infrastructură”.
Potrivit edilului, în unele cazuri, locuitorii nu sunt informați despre lucrările efectuate de Termoelectrica și ajung să creadă că intervențiile sunt realizate de Primăria Chișinău.
„Vin cu o solicitare publică și o informare către Termoelectrica. Încetați să boroniți tot orașul după ce Primăria Chișinău realizează proiecte mari de infrastructură. Nici măcar nu informați publicul din timp despre anumite lucrări. Oamenii nu înțeleg că, de fapt, sunt săpături ale Termoelectrica, din subordinea Guvernului, și nu ale Primăriei”, a spus Ceban.
De asemenea, Ion Ceban a precizat că, de azi înainte, toate acordurile de intervenție într-o locație sau alta se vor permite cu anumite condiții.
„De azi înainte, toate acordurile de intervenție într-o locație sau alta se vor permite cu anumite condiții: informarea obligatorie a cetățenilor, cu câteva zile înainte, pe site-urile oficiale deținute, că urmează să intervină Termoelectrica; amplasarea panourilor cu termenele stabilite pentru intervenție; îngrădirea șantierelor și, nu în ultimul rând, reabilitarea carosabilului, a trotuarului sau a parcurilor după intervenția Termoelectrica”, a conchis edilul.

