Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

CEC a decis! Oamenii din localitatea Păulești, raionul Călărași își vor alege primarul pe 15 mai 2022

22 Dec. 2021, 17:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Dec. 2021, 17:53 // Societate //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală a hotărât că la data de 15 mai anul 2022, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar al satului Păulești din raionul Călărași. 

Potrivit informațiilor, încetarea mandatului de primar înainte de termen a survenit după ce alesul local nu și-a putut exercita atribuțiile  de serviciu pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, inclusiv pe motiv de boală.

Amintim că anterior CEC a stabilit desfășurarea, la data de 15 mai, a alegerilor locale noi pentru alte 6 localități din Republica Moldova: comuna Ghetlova, raionul Orhei, comuna Horodiște, raionul Rezina, satul Zastânca, raionul Soroca, satul Moara de Piatră, raionul Drochia, satul Tătărești, raionul Strășeni și satul Glinjeni, raionul Fălești.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!