Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Cehia vrea să interzică telefoanele mobile în școli. Elevii nu le vor putea folosi nici în pauze

21 Iul. 2026, 08:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2026, 08:35 // În Lume //  Realitatea.md

Guvernul Cehiei a aprobat un proiect de lege care interzice utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice de comunicare, inclusiv a ceasurilor inteligente, în grădinițe, școli primare și gimnazii. Potrivit agenției dpa, autoritățile susțin că măsura ar urma să îmbunătățească atenția elevilor și să reducă fenomenul de hărțuire online.

Dacă va fi aprobat de ambele camere ale Parlamentului, proiectul ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2027.

Interdicția nu se va limita la orele de curs, potrivit Agerpres. Elevii nu vor putea folosi telefoanele nici în pauze, la masa de prânz sau în cadrul programelor de tip „școala după școală”. Măsura îi vizează pe copiii din învățământul obligatoriu, până la finalizarea celor nouă clase prevăzute de sistemul educațional ceh.

Susținătorii proiectului afirmă că limitarea utilizării telefoanelor va contribui la o mai bună concentrare în timpul activităților școlare și va reduce cazurile de hărțuire prin intermediul rețelelor sociale și al aplicațiilor de mesagerie.

Propunerea a fost criticată însă de opoziție. Martin Kupka, lider al Partidului Civic Democrat (ODS), a declarat că „o interdicție generală a telefoanelor mobile transformă profesorii în inspectori de ghiozdane”.

Rezerve față de proiect și-a exprimat și comisarul ceh pentru drepturile copilului, Martin Beneš. Acesta a avertizat că o astfel de interdicție ar putea face elevii să perceapă școala ca pe un loc care le limitează libertatea, fără ca ei să fie implicați în stabilirea regulilor. Totodată, el a subliniat că o lege la nivel național nu este necesară, deoarece 93% dintre școlile din Cehia au deja reguli proprii privind utilizarea smartphone-urilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 17:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 17:00 // Slider //  Ana Panaguța

De Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a acestei boli. În Republica Moldova, peste 136 de mii de persoane au beneficiat, în primele zece luni ale anului 2026, de medicamente și dispozitive medicale compensate pentru tratamentul diabetului zaharat. În acest scop, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 279 de milioane de lei din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Potrivit CNAM, în prezent, pacienții cu diabet au acces la 19 denumiri comune internaționale de medicamente compensate, administrate atât sub formă de pastile, cât și prin injecții. Totodată, sunt compensate dispozitive medicale precum testele și lanțetele pentru măsurarea glicemiei, senzorii pentru monitorizarea continuă a acesteia, acele și seringile pentru administrarea insulinei.

În 2026, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu o nouă combinație de substanțe active, Sitagliptinum + Metforminum, utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

De asemenea, din luna iunie, copiii și tinerii cu diabet zaharat de tip 1, cu vârsta de până la 25 de ani, beneficiază de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, compensați din fondurile AOAM. Aceste dispozitive permit urmărirea permanentă a nivelului glucozei în sânge și reduc necesitatea înțepăturilor repetate.

Accesul la tratament este asigurat prin intermediul medicului de familie și al endocrinologului. Medicamentele și dispozitivele medicale sunt compensate inclusiv pentru persoanele neasigurate.

În același timp, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a bolii. Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani și cele din grupurile de risc pot beneficia de examinarea profilactică a glicemiei în cadrul asistenței medicale primare. Depistarea valorilor crescute ale glicemiei și identificarea stărilor de prediabet permit intervenția la timp și reduc riscul apariției complicațiilor.

Mesajele sunt promovate în contextul Zilei mondiale a diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, care în acest an se desfășoară sub genericul „Acționează din timp împotriva diabetului”.

Specialiștii recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea periodică a glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului pentru menținerea sănătății și reducerea riscului de apariție a diabetului zaharat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!