Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Cel mai deștept Mercedes din toate timpurile, disponibil în România. Ce preț are

01 Feb. 2023, 17:27
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2023, 17:27 // Sci-tech //  Realitatea.md

Mercedes Benz aduce în România cel mai tare model al său, EQS SUV. Acesta a fost lansat anul trecut pe piețele internaționale și acum poate fi comandat și în România, pentru un preț care depășește cu mult 100.000 de euro.

Mercedes-Benz România a lansat pe piața locală SUV-ul electric EQS, un automobil dezvoltat pe aceeași platformă cu limuzina EQS, fiind una dintre cele mai luxoase mașini electrice ale momentului, la nivel global.

Specificații tehnice

Cu o putere de 265 kW atât pentru modelul de bază EQS 450+, cât și pentru cel de-al doilea nivel EQS 450 4MATIC și până la 400 kW pentru EQS 580 4MATIC de top, SUV-ul EQS oferă un cuplu de 568 Nm la modelul de bază și până la 858 Nm la capătul superior.

Timpul de încărcare pentru AC este între 5 și 10 ore, în funcție de putere, în timp ce încărcarea maximă DC la 200 kW durează doar 31 de minute pentru a ajunge de la 10% la 80%.

Interiorul

În interior, EQS oferă mult spațiu și confort, cu scaune reglate electric în al doilea rând ca standard, iar toate scaunele din spate sunt pliabile.

Sunt disponibile, de asemenea, o gamă largă de dotări suplimentare scumpe, inclusiv MBUX Augmented Reality Head-up Display, o grilă a radiatorului cu model Mercedes-Benz, MBUX Interior Assistant, Trailer Maneuvering Assist și sidebag-uri în spate.

Motorizările oferite de Mercedesd-Benz pentru piața din România sunt trei, toate echipate cu baterie de 108,4 kWh.

EQS 450+ are 265 kW/360 CP și un consum mixt de 18,2 kW/100 km, la un preț de 128.250 euro, EQS 450 4MATIC, are aceleași date de putere, dar cu un consum de 10,2 kW/100 km, iar prețul este de 132060 euro, și vârful de gamă, EQS 580 4MATIC, cea mai puternică variantă, cu 400 kW/544 CP și un consum de 20,2 kW/100 km, la 162.500 euro.

Mercedes oferă gratuit și o stație de încărcare, cu tot cu instalarea acesteia, la cumpărarea unui EQS SUV.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!