Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

PSRM se va alătura protestelor organizate de Mitropolitul Vladimir împotriva legalizării cuplurilor LGBT+

01 Feb. 2023, 17:11
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2023, 17:11 // Politica //  Realitatea.md

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își declară sprijinul deplin pentru Biserica Ortodoxă din Moldova „în protejarea valorilor și tradițiilor noastre care stau la temelia societății moldovenești”. Despre asta scrie într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial miercuri, 1 februarie curent, în legătură cu declarația semnată de Mitropolitul Vladimir privind referitoare la decizia CEDO privind legiferarea cuplurilor LGBT”. „Apărarea Ortodoxiei și a familiei tradiționale este unul dintre punctele prioritare ale programului Partidului Socialiștilor”.

„Împărtășim pe deplin poziția Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, care a condamnat public decizia rușinoasă a CEDO care obligă țara noastră să recunoască legal cuplurile de același sex. Această decizie a judecătorilor CEDO este o ofensă adusă poporului Republicii Moldova. Partidul Socialiștilor condamnă poziția perfidă a Președintelui Maia Sandu, a Guvernului și a partidului PAS, care ignoră cinic opinia Bisericii Ortodoxe din Moldova și a cetățenilor creștini ortodocși care reprezintă o majoritate a societății, datorită voturilor cărora PAS a câștigat puterea în țară. Condamnăm atacurile și amenințările la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova, a Mitropolitului Vladimir, precum și a reprezentanților clerului Bisericii. Considerăm lipsită de demnitate campania de denigrare a Mitropoliei Moldovei în mass-media pro-guvernamentală. Persecutarea bisericii va genera o confruntare sporită în societatea noastră”, susțin socialiștii în primul rând.

În următoarea ordine de idei, PSRM reiterează că susține apelul Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove către locuitorii ortodocși din Moldova de a proteja, în conformitate cu legea, credința, tradițiile și valorile familiale ale poporului nostru.

„Suntem gata să ne alăturăm oricăror acțiuni pașnice de protest care vor fi organizate cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe a Moldovei. Printre membrii Partidului Socialiștilor se numără reprezentanți ai diferitelor confesiuni, precum și necredincioși. Dar pentru noi toți, credința ortodoxă este piatra de temelie a statalității noastre, a istoriei și culturii noastre, sursa valorilor noastre spirituale și morale stabilite de secole”, se încheie comunicatul de presă.

Amintim că, pe data de 17 ianuarie 2023, CEDO a decis ca țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex, ceea ce înseamnă că autoritățile au obligația să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBT+. Activiștii Angelica Frolov și Leo Zbanke sunt primul cuplu care și-au anunțat public dorința de a-și înregistra relația.

La scurt timp, a reacționat și Mitropolia Moldovei. Deși „opinia Bisericii Ortodoxe din Moldova referitor la decizia CEDO privind legiferarea cuplurilor LGBT” exprimă nemulțumirea față de decizia CEDO, se menționeacă următoarele: „pentru a nu lăsa loc de interpretări, reiterăm că Biserica Ortodoxă din Moldova nu s-a opus și nici nu se opune aspirațiilor europene ale țării noastre”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!