Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Cel mai ieftin iPhone se reinventează în 2023

02 Mart. 2023, 16:46
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2023, 16:46 // Sci-tech //  Realitatea.md

Când Apple a decis să lanseze primul iPhone SE, principalul argument a fost de a include în portofoliu un telefon semnificativ mai accesibil decât versiunile standard. Pentru un timp, ideea s-a dovedit a fi un succes, dar după câțiva ani, interesul s-a mai domolit, iar potențiali clienți au preferat să ia un iPhone foarte bun lansat cu un an în urmă, poate chiar doi, decât unul cu buton în partea de jos.

În 2023, se pare însă că Apple revizitează ideea iPhone-ului ieftin, iar dacă datele ajunse online se dovedesc a fi adevărate, înainte de finele acestui an, vom avea în magazine un iPhone SE de generația a patra. Nu de alta, dar se pare că dezvoltarea respectivului gadget se află într-un stadiu destul de avansat și nu ar trebui să mai dureze prea mult până ajunge la utilizatori.

iPhone SE, la a patra generație

Conform informațiilor obținute de analistul Ming – Chi Kuo, mai multe firme chinezești cu care colaborează Apple au început să lucreze la producția iPhone SE, după ce gigantul din Cupertino părea să fi renunțat complet la acest proiect. Nu de alta, dar respectivul smartphone, indiferent de iterație, a avut întotdeauna un ecran mai mic într-o perioadă în care aproape toți utilizatorii fac efortul de a se adapta la terminale cu panouri de dimensiuni generoase.

Pe de altă parte, nu este exclus ca Apple să lanseze un iPhone ieftin cu un ecran mai mare, fie și unul cu rama mai groasă, dar tot cu tehnologie OLED. Conform datelor lui Kuo, următorul iPhone SE, al patrulea, va fi construit în jurul unui OLED de 6,1 inci furnizate de BOE. Cu mici diferențe, ar putea fi același panou pe care îl vezi la iPhone 14, dar nu la iPhone 14 Pro.

În conformitate cu vremurile în care trăim, iPhone SE 4 va veni dotat cu tehnologie 5G, iar modemul care asigură acea conectivitate va fi dezvoltat de Apple, contrar situației actuale în care toate modemurile din smartphone-urile companiei sunt furnizate de Qualcomm. Cu un pic de noroc și dacă procesul de dezvoltare va progresa conform planului, același modem al companiei conduse de Tim Cook își va găsi locul și în iPhone 15.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

Moldovenii continuă să călătorească tot mai mult peste hotare, iar vacanțele în străinătate generează cele mai mari încasări pentru agențiile de turism. În nouă luni ale anului 2026, acestea au obținut venituri de aproape 4,5 miliarde de lei din turismul emițător, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

În perioada ianuarie-septembrie 2026, agențiile de turism și tur-operatoarele au încasat, în total, 4,73 miliarde de lei, cu 11,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a banilor, 4,47 miliarde de lei, a provenit din organizarea călătoriilor moldovenilor peste hotare.

Cele mai populare destinații au fost Turcia, care a atras 41,2% dintre turiștii plecați prin intermediul agențiilor, Bulgaria – 22%, Egipt – 13,6%, România – 7,7% și Grecia – 6%. Spania completează clasamentul, cu 1,2% din totalul plecărilor.

În nouă luni ale anului, 355,6 mii de persoane au călătorit peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5,7% mai multe decât în perioada similară din 2025. Aproape toți au plecat în scop de odihnă, recreere și agrement. Durata medie a vacanțelor a crescut de la 6,1 la 6,3 zile.

Vacanțe în Moldova

Pe de altă parte, Republica Moldova a primit 71,9 mii de vizitatori străini prin intermediul agențiilor de turism, cu 9,3% mai mulți decât în primele nouă luni ale anului trecut. Aproape 8 din 10 vizitatori au venit din România, care reprezintă 78,1% din total. Italia, Spania, Germania și Statele Unite se regăsesc, de asemenea, printre principalele țări de origine.

Turismul intern a înregistrat și el o creștere. Agențiile au deservit 84,7 mii de persoane care au călătorit în interiorul țării, cu 8,1% mai multe decât în 2025. Cele mai multe deplasări au fost organizate de agențiile din Chișinău (43%), urmate de cele din regiunea Centru (36,7%) și Sud (20,2%).

Per total, în ianuarie-septembrie 2026, serviciile agențiilor de turism și tur-operatoare au fost accesate de 512,2 mii de turiști și excursioniști, în creștere cu 6,6%. Numărul turiștilor-zile a ajuns la 2,44 milioane, cu 10,1% mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Datele BNS arată că turismul emițător domină în continuare piața, reprezentând 69,4% din totalul vizitatorilor deserviți, în timp ce turismului intern îi revin 16,5%, iar celui receptor – 14%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!