Antarctica, continentul incendiilor de pădure

În perioada de final a Cretacicului, Antarctica a fost a fost răvășită de incendii de pădure. Asta înseamnă în urmă cu aproximativ 75 de milioane de ani, iar pădurile afectate au fost de conifere, conform descoperirilor făcute în ultimii ani. În ceea ce privește sursa incendiilor, acestea pare să fi fost vulcanică, deoarece activitatea vulcanică era intensă.

Pentru a trage niște concluzii cu o probabilitate ridicată de adevăr, au fost analizate resturi de lemn carbonizat colectate într-o expediție științifică din 2015-2016 pe insula James Ross din Antarctica. Deși dovezi despre paleo-incendii au mai fost descoperite pentru acest continent acum înghețat, cele mai recente indică incendii extrem de puternice și persistente. Ca referință, cele mai mari fragmente de cărbune aveau 2,9 x 3,8 centimetri și proveneau din arderea unor conifere din familia Araucariaceae.

La momentul respectiv, în urmă cu 75 de milioane de ani, super-continentul Gondwana se rupea în bucăți. Imediat după, Antarctica a rămas o regiune izolată care, în mod regretabil, se reflecta într-un mediu propice pentru incendii. Pe lângă faptul că era dominat de vegetație inflamabilă care se putea aprinde de la fulgere, meteoriții și nivelul ridicat de oxigen din aer reprezentau o altă potențială problemă.

După evenimente de la acea vreme, Antarctica a rămas în mare parte neschimbată. Acesta este continentul sudic înghețat ce ocupă nu mai puțin de 14 milioane de kmp și are doar 1.000 de locuitori iarna și 5.000 vara, fiind vorba despre cercetătorii și personalul auxiliar de pe stațiile de cercetare științifică.

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.