Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

CFM se reorganizează: din 2026, transportul și infrastructura vor fi gestionate de doi agenți economici diferiți

24 Dec. 2025, 11:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Dec. 2025, 11:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Calea Ferată din Moldova urmează să fie reorganizată, iar din anul 2026 vor activa doi agenți economici – „CFM Infrastructură” și „CFM Marfă”, a anunțat vicepremierul și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, transmite IPN.

Potrivit ministrului, „CFM Infrastructură” va fi responsabilă de dezvoltarea și administrarea sistemului de infrastructură feroviară, iar „CFM Marfă” va presta servicii de transport de marfă și pasageri.

„Unul poate primi subvenții de la stat, pentru că infrastructura va fi componenta de monopol a statului, fără drept de a fi privatizată. Cel de-al doilea este un agent economic, care trebuie să-și câștige existența prin servicii acordate persoanelor juridice și fizice pe teritoriul Republicii Moldova și nu numai. De asta este obligatoriu de împărțit”, a explicat Vladimir Bolea în cadrul unui club de presă.

Ministrul a precizat că cei doi agenți economici vor fi înregistrați separat la Agenția Servicii Publice, iar procesul de reorganizare urmează să fie finalizat în anul 2026.

Totodată, Vladimir Bolea a menționat că situația financiară a întreprinderii s-a îmbunătățit în ultimele luni. Potrivit acestuia, încasările Căii Ferate au ajuns la 72 de milioane de lei în luna septembrie, ceea ce a permis achitarea regulată a salariilor.

În prezent, restanțele salariale au fost reduse de la nouă la patru luni. Din luna septembrie CFM are un nou administrator – Sergiu Cotelnic, candidatură propusă de sindicatele întreprinderii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 14:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 14:55 // Slider //  Realitatea.md

Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar va fi examinată de Parlament în prima lectură, în ședința plenară din 16 noiembrie. Proiectul prevede majorarea salariilor pentru peste 172.000 de angajați din sectorul bugetar, cu o creștere medie de  15,7%, începând cu 1 ianuarie 2027.

Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, pentru implementarea reformei vor fi necesare aproximativ 3,2 miliarde de lei, bani care urmează să fie prevăzuți în bugetul pentru anul viitor. Inițiativa urmărește reducerea inechităților salariale dintre angajații care ocupă funcții cu un nivel similar de complexitate, precum și crearea unui sistem mai transparent și sustenabil financiar. Un alt obiectiv este introducerea unor mecanisme clare de stimulare a performanței.

În cadrul proiectului noii legi a salarizării, leafa președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.300 de lei la 55.000 de lei lunar, iar cea a deputaților de la 20.800 de lei la 45.900 de lei lunar.

Totodată, autoritățile propun reducerea diferenței dintre cele mai mici și cele mai mari salarii din sistemul bugetar. Raportul dintre acestea ar urma să ajungă la 1:10,5, comparativ cu situațiile actuale în care diferența poate atinge 1:26.

Deputații vor examina și Raportul Agenției Proprietății Publice privind administrarea și deetatizarea proprietății publice de stat în 2025, precum și Raportul Comisiei de anchetă instituită după scandalul salariile de la Moldatsa.

Pe agenda ședinței mai figurează modificarea criteriilor de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru manualele școlare, prin reducerea ponderii minime a criteriului de preț, dar și proiectul de aderare a Republicii Moldova la Statutul Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA).

Ședința plenară a Parlamentului este programată pentru luni, 16 noiembrie, începând cu ora 10:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!