Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Charles Michel, după deschiderea negocierilor cu Republica Moldova: „Un semnal clar de speranță pentru poporul lor”

14 Dec. 2023, 19:38
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
14 Dec. 2023, 19:38 // Politica //  Elena Putregai

Consiliul European a decis joi, 14 decembrie 2023, deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova și cu Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, Charles Michel, pe rețeaua socială X (fosta Twitter). 

În același anunț, se mai spune că i-a fost acordată Georgiei statutul de țară-candidată la aderarea UE. La fel, UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina, odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat comisia să raporteze până în martie în vederea luării unei astfel de decizii.

„Un semnal clar de speranță pentru poporul lor și pentru continentul nostru”, a mai scris Charles Michel.

Amintim că subiectul a fost dezbătut de liderii UE în cadrul primei zile a Consiliului European. Cele 27 de țări din cadrul comunității au reușit să ajungă la un numitor comun.

În ultimele două săptămâni, Chişinăul a depus efort diplomatic considerabil, pentru ca negocierile să fie deschise. Maia Sandu, Dorin Recean și Nicu Popescu au comunicat cu liderii țărilor europene și le-au solicitat sprijin la Consiliul European. Convorbirile s-au axat pe performațele pe care le avem în derularea reformelor și implementarea recomandările UE. Luni, Nicu Popescu a ajuns la Bruxelles, unde le-a vorbit omologilor europeni despre succesele pe care le-a obținut țara noastră în implementarea condiționalităților de aderare.

Istoria parcursului european al Republicii Moldova

De mai bine de 30 de ani, Republica Moldova își urmează parcursul European. După declararea independenței, țara s-a apropiat de UE și a început să își consolideze relațiile cu statele membre ale comunității.

Perioada a fost marcată atât de clipe de bucurie, cât și momente sumbre, care ne-au făcut să reevaluăm realitățile în care trăim, să cerem schimbări, să oferim aprecieri și să spunem franc ce ne dorim, cum și unde ne vedem viitorul. Totul a început de la Acordul pentru Parteneriat și Cooperare, semnat în 1994, a urmat Planul de acțiuni Moldova – Uniunea Europeană (2005), apoi Parteneriatul de mobilitate și combaterea migrației ilegale (2008).

În 2009, țara noastră a fost marcată de proteste, iar cetățenii au declarat că vor să trăiască altfel. Din 2014, moldovenii se bucură de călătorii fără vize în Uniunea Europeană, tot atunci fiind semnat și acordul de asociere cu UE, iar în 2022 războiul din Ucraina ne-a împins în brațele Uniunii, pe 17 iunie Republica Moldova devenind stat candidat pentru aderare, ca în decembrie 2023 să fie luată o nouă decizie istorică – deschiderea negocierilor de aderare.

Obiectivul 2030

Chişinăul şi-a propus ca integrarea europeană a Moldovei să se producă până în 2030. Declaraţia a fost făcută de nenumărate ori de reprezentanții partidului de guvernare din țara noastră, şeful diplomaţiei din Moldova, Nicu Popescu, menţionând că ţinem morţiş să aderăm la UE concomitent cu Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 21:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 21:25 // Slider //  Ana Panaguța

Fosta directoare a Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, spune că instituția a început să verifice situația după ce mai mulți cetățeni au semnalat că în istoricul lor apăreau accesări ale actelor de stare civilă pe care nu le-au solicitat.

Potrivit acesteia, echipa de operațiuni a observat o creștere a numărului de sesizări și a început să investigheze posibilele cauze. Una dintre ipoteze era că problema ar putea fi provocată de o actualizare a sistemului sau de o configurare tehnică greșită.

„Am început să primim o serie de mesaje din partea cetățenilor, care ne spuneau că nu au accesat actele de stare civilă și că ceva nu este în regulă. Echipa noastră de operațiuni a ridicat radarul, a devenit vigilentă și a observat că numărul acestor solicitări este în creștere”, a declarat Nicoleta Colomeeț.

Fosta directoare a explicat că au fost făcute verificări pentru a stabili dacă nu era vorba despre o problemă tehnică, întrucât uneori actualizările de sistem efectuate pe parcursul nopții pot genera erori de configurare.

„Am făcut o serie de interpelări, am verificat dacă nu este o actualizare de sistem. (…) Fiecare interogare este jurnalizată. Am văzut la un moment dat că nu este acest lucru”, a precizat Colomeeț.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!