Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Schimbare bruscă pe Rin după săptămâni de secetă: Nivelul apei a crescut de peste zece ori

24 Aug. 2026, 14:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
24 Aug. 2026, 14:57 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Nivelul Rinului a crescut brusc în Germania după ultimele ploi, a anunțat luni Autoritatea responsabilă pentru transportul fluvial în Germania, iar navele pot încărca mai multă marfă, chiar dacă există în continuare probleme cu nivelul redus al apei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Companiile germane au raportat perturbări în activitatea lor, după ce la începutul lunii august, nivelul Rinului a atins minime record în urma unui val de căldură în Europa de Vest, industria suferind costuri mai mari cu transportul, blocaje logistice și producție redusă.

‘În continuare, navele pot naviga doar parțial încărcate pe râu, dar pot prelua mai multe mărfuri. Sunt prognozate și mai multe ploi în jurul râului în această săptămână, ceea ce ar putea aduce și noi îmbunătățiri’, a declarat un trader de materii prime.

Administrația Federală pentru Căi Navigabile și Navigație din Germania (WSV) a declarat că indicatorul privind nivelul apei navigabile la punctul de blocare Kaub, lângă Koblenz, se situa luni la aproximativ 60 cm, după ce săptămâna trecută a scăzut până la aproximativ 5 cm, sub cel mai scăzut nivel înregistrat anterior, de 25 cm, în 2018. În mod normal, la Kaub nivelul apei navigabile trebuie să se situeze la aproximativ 1,50 metri pentru încărcarea completă a navelor.

Multe nave au încetat să navigheze pe lângă Kaub din cauza nivelului insuficient al apei la mijlocul lunii august. Unele au reluat navigația prin Kaub, deși cu încărcături mici de 700-800 de tone, în funcție de tipul navei, au declarat traderii.

Navigația pe secțiunile nordice ale Rinului continuă, încărcăturile fiind distribuite între mai multe nave care navighează parțial încărcate, ceea ce crește costurile pentru industrie, în timp ce o mare parte din transportul de mărfuri a fost, de asemenea, transferat către transportul terestru.

La fel ca o mare parte a Europei, Germania a cunoscut valuri succesive de căldură și precipitații puține în această vară, ceea ce a dus la niveluri scăzute ale apei pe căile navigabile precum Rinul, o rută importantă de transport pentru cereale, minerale, cărbune și produse petroliere rafinate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!