Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Chișinăul, îngrijorat de situația de la Centrala nucleară din Zaporojie. Cere Rusiei să-și retragă militarii

15 Aug. 2022, 09:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
15 Aug. 2022, 09:51 // Politica //  Realitatea.md

„Suntem foarte îngrijorați de atacurile repetate din ultimele zile în apropierea centralei nucleare din Zaporojie”. Cu o asemenea reacție a venit ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, Nicu Popescu, după ce rușii au acaparat centrala, au minat-o și nu permit experților internaționali să intervină în procesul de monitorizare a situației în zonă.

Popescu cere Federației Ruse să-și retragă imediat trupele militare de la Centrala nucleară.

„Transformarea celei mai mari centrale nucleare din Europa într-un teatru de război comportă riscuri de scurgeri catastrofale de radiații. Trupele ruse trebuie să se retragă și să permită acces imediat experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică”, se arată în reacția .

Precizăm că, de mai bine de o săptămână, din 5 august curent, teritoriul Zaporojie este bombardat constant. Autoritățile ucrainene susțin că rușii înșiși fac acest lucru. Potrivit prim-ministrului Ucrainei, Denis Șmigal, „exploatarea centralei nucleare Zaporojie și bombardarea acestei instalații de către invadatori au toate semnele terorismului nuclear din partea Rusiei”. Președintele ucrainean, Vladimri Zelenski, a spus că un dezastru provocat de Rusia la o centrală nucleară ar însemna „în esență folosirea armelor nucleare” – dar fără o lovitură nucleară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!