Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Chișinăul își protejează rezervele de apă. Ce spune Ion Ceban despre lucrările de la Vadul lui Vodă

02 Aug. 2026, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
02 Aug. 2026, 12:11 // Actualitate //  Ana Panaguța

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că autoritățile municipale desfășoară lucrări complexe pentru securizarea alimentării cu apă a capitalei, astfel încât locuitorii să nu fie afectați de eventuale probleme la stațiile de la Novodnistrovsk sau Dubăsari.

Într-o declarație făcută sâmbătă seara de la stația de captare a apei din Vadul lui Vodă, edilul a precizat că echipele de muncitori lucrează de aproape două săptămâni, practic fără întrerupere, la implementarea a patru sisteme complexe de securizare a infrastructurii.

Potrivit lui Ion Ceban, măsurile au drept scop asigurarea alimentării cu apă pentru municipiul Chișinău și localitățile din apropiere, indiferent de eventualele dificultăți care ar putea apărea la sursele de aprovizionare din amonte.

Edilul a menționat că detalii despre proiect și lucrările realizate vor fi prezentate ulterior, subliniind că este vorba despre intervenții complexe, care implică un număr mare de specialiști.

Totodată, Ion Ceban a declarat că, în paralel, administrația municipală desfășoară lucrări de modernizare și securizare a infrastructurii și la grădinițe, spitale, policlinici și alte instituții publice din Chișinău.

„Chișinăul va avea apă”, a transmis primarul Capitalei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!