Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Chișinăul și Tiraspolul pot supraviețui economic și energetic doar împreună. Alte opțiuni nu există

03 Dec. 2022, 10:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Dec. 2022, 10:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Criza energetică scoate la iveală dependența acută dintre cele două maluri ale Nistrului. De această părere este fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea. Din acest considerent, reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului trebuie să continue negocierile, până când vor identifica soluții avantajoase pentru toți cetățenii, scrie IPN.

Vineri la sediul Misiunii OSCE din Chișinău a avut loc întrevederea de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, Oleg Serebrian, şi a Tiraspolului, Vitalii Ignatiev. În timpul discuțiilor, Chișinăul a propus părții transnistrene mai multe scenarii, care ar contribui la reluarea producerii energiei electrice de către centrala de la Cuciurgan pentru consumatorii de pe malul drept.

„Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și criza energetică au arătat cât de multă interdependență există între cele două maluri, a arătat că regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova și că noi putem funcționa doar împreună. Acest lucru este recunoscut tacit și de Tiraspol. Ei înțeleg că nu-și pot rezolva propriile probleme energetice fără Chișinău. La fel cum noi putem să le rezolvăm mai eficient și mai ieftin doar cu ajutorul infrastructurii energetice din stânga Nistrului”, a spus ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, în cadrul emisiunii „Paralela 49” de la Radio Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostul vicepremier afirmă că era când Tiraspolul beneficia de gaz gratuit din care producea energie electrică, pe care o oferea malului drept contra cost, a luat sfârșit. Reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului trebuie să conștientizeze că pot depăși criza energetică doar cooperând și făcând concesii, în beneficiul cetățenilor ambelor maluri.

„Tiraspolul vrea revenirea statu-quo-ului, adică revenirea la situația în care nu doar că regiunea transnistreană avea gaz, dar genera și energie electrică pe care ne-o vindea și astfel își asigurau bugetul. Este o situație la care nu putem reveni, cel puțin nu într-o perspectivă previzibilă. Nu mai este posibilă revenirea la acea realitate când Tiraspolul se simțea confortabil energetic și economic. Tiraspolului trebuie să i se explice că astfel nu mai este posibil. Trebuie să ne adaptăm noilor realități și să se identifice soluții pentru a supraviețui împreună. Vedem că supraviețuirea economică și energetică este posibilă doar împreună. Tiraspolul trebuie convins că alte opțiuni nu există”, a explicat fostul vicepremier.

În timpul discuțiilor dintre reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, autoritățile constituționale au propus reluarea livrărilor de energie electrică pentru consumatorii malului drept. Între timp, Tiraspolul a insistat pe majorarea volumelor de gaze naturale oferite regiunii. Cele două părți au convenit asupra organizării unei noi întrevederi de lucru până la sfârșitul lunii decembrie.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 15:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 15:16 // Slider //  Realitatea.md

Poliția de Frontieră informează că, la ora actuală, pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, a fost anunțată o alertă de minare.

Polițiștii de frontieră au intervenit operativ pentru evacuarea pasagerilor și personalului din Aeroport. La fața locului se deplasează subdiviziunile specializate ale MAI. Procedura de înregistrare este suspendată și există posibilitatea unor modificări ale zborurilor planificate.

”Recomandăm călătorilor care au un zbor planificat pentru ziua de astăzi să verifice statutul zborului pe panoul online al aeroportului”, transmite poliția de frontieră.