Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Cifră record! Țara care a avut în 2022 o creștere istorică a populației

23 Mart. 2023, 16:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
23 Mart. 2023, 16:05 // În Lume //  Realitatea.md

Populaţia Canadei a crescut în 2022 cu cifra record de 1,05 milioane de oameni, ajungând la 39,57 milioane, pe parcursul a 12 luni până la 1 ianuarie 2023, iar 96% din această creştere vine ca urmare a migraţiei internaţionale.

Dacă acest trend s-ar menţine şi populaţia Canadei ar creşte cu o rată de 2,7% pe an, în circa 26 de ani ar ajunge să se dubleze, a notat oficiul de statistică. În prezent Canada îşi menţine poziţia ca ţara cu cea mai mare creştere demografică din G7.

Canada depinde de imigraţie pentru a-şi susţine economia, pe fondul îmbătrânirii demografice. Guvernul liberal al premierului Justin Trudeau a încurajat imigraţia de la venirea sa la putere, în 2015.

Ottawa a lansat, de asemenea, mecanisme speciale pentru a prelua temporar persoane afectate de crize ca războiul din Ucraina, instabilitatea din Afganistan sau recentele cutremure din Turcia şi Siria.

În 2022, Canada a primit 437.180 de imigraţi, iar numărul rezidenţilor nepermanenţi a crescut cu 607.782 persoane
Potrivit Ministerului canadian al imigraţiei, aceasta din urmă reprezintă aproape integral sursa creşterii mâinii de lucru, în condiţiile în care până în 2036 se prevede ca imigranţii să reprezinte 30% din populaţia Canadei, de la 20,7% în 2011.

În cadrul unui plan pe trei ani anunţat în noiembrie 2022, guvernul lui Trudeau vrea să continue creşterea obiectivelor de imigraţie anuală, astfel ca în anul în curs 465.000 de persoane să primească drept de şedere permanentă, iar în 2025 acest număr să ajungă la 500.000.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!