Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

”Cimitirul nu este groapă de gunoi!” – Mesajul primăriei Talmaza pentru locuitorii satului

16 Mart. 2026, 15:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Mart. 2026, 15:01 // Societate //  Realitatea.md

Primăria satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă, trage un semnal de alarmă după ce în cimitirul din localitate au fost depistate mai multe grămezi de gunoi aruncate la întâmplare printre morminte.

Potrivit autorităților locale, în timpul lucrărilor de curățenie la mormintele rudelor, unii locuitori au lăsat în urmă crengi, coroane vechi, plastic și alte resturi, aruncându-le fie peste alte morminte, fie în locuri neautorizate. Reprezentanții primăriei amintesc că cimitirul nu este o groapă de gunoi și fac apel la respect și bun-simț din partea locuitorilor.

„Faptul că faceți curățenie la mormântul rudelor nu înseamnă să aruncați gunoiul peste mormintele altor oameni sau oriunde vă este mai comod”, se arată în mesajul autorităților.

Primăria îi îndeamnă pe localnici să depoziteze resturile doar în locurile special amenajate pentru gunoi și avertizează că persoanele care vor continua să arunce deșeuri în locuri neautorizate riscă să fie amendate. Totodată, oamenii sunt îndemnați să respecte locul unde sunt îngropați cei dragi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 15:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 15:45 // Societate //  Ana Panaguța

Aproximativ 2.000 de persoane au participat astăzi la o acțiune de împădurire organizată în satul Pogănești, raionul Hâncești, în cadrul campaniei naționale Generația Pădurii – Toamna 2026. Voluntarii au plantat 33.000 de puieți de plop pe o suprafață de 40 de hectare, în lunca râului Prut. Totodată, participanții au adus mii de articole vestimentare și încălțăminte, care vor fi donate persoanelor nevoiașe.

La acțiunea de plantare au participat voluntari, membri ai Guvernului și angajați ai instituțiilor publice. Puieții plantați vor contribui la protejarea solului, îmbunătățirea calității aerului și conservarea biodiversității.

Evenimentul a avut și o componentă socială, organizată în parteneriat cu organizația CONCORDIA. Participanții au fost îndemnați să aducă haine și încălțăminte curate, aflate în stare bună, pentru a fi oferite persoanelor care au nevoie de ajutor.

Acțiuni similare de plantare au avut loc simultan în alte 80 de locații din țară. Campania #GenerațiaPădurii continuă în toate raioanele, pe terenurile pregătite pentru împădurire.

Ministerul Mediului le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în acțiune, atât prin plantarea arborilor, cât și prin donațiile făcute.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!