Denis Dermenji, directorul agenției IPN
Sunt în jurnalism de aproape zece ani. Am lucrat ca reporter și prezentator, am făcut reportaje video, am gestionat rețele sociale, colaborat cu media internaționale, am fost fixer și am văzut știrea în starea ei naturală – brută, neinteresantă, fără structură, lumină de studio și fără perspectiva de a „deveni virală”. Am văzut cum un singur titlu poate trimite un ministru în demisie, iar o formulare exactă oprește panica. Nu este despre romantismul profesiei de jurnalist, ci o mecanică zilnică, cunoscută oricărui jurnalist cu experiență.
Răspunsul la întrebarea „de ce mai sunt necesare agențiile de presă” mi-a devenit un pic mai clar în 2024, când am preluat conducerea Agenției de presă IPN. Într-o lume dominată de rețele sociale, streaming și Telegram, unde redacțiile pot trimite un reporter la un eveniment, agenția pare un anacronism. Însă tocmai aici și este diferența esențială: rețelele sociale răspândesc informații, în timp ce agențiile — doar fapte. Agențiile nu-și pot permite să greșească, așa cum se poate întâmpla într-un video din feedul de pe Facebook sau Instagram.
Această diferență este vizibilă și în economia profesiei. Atunci când, la reînnoirea unui contract de abonament la fluxul de știri, am auzit din partea unei redacții locale „Ne este mai avantajos să plătim câteva mii de dolari pe an pentru un abonament decât să întreținem un reporter cu 8.000 – 10.000 de dolari pe an”, afirmația a fost în același timp cinică și sinceră. Cinică, pentru că instituțiile de presă renunță să angajeze și să crească un reporter, dar se simt confortabil să aibă o persoană care face în mare parte copy-paste al unor știri deja scrise. Aici apare și problema deficitului cadrelor în jurnalism. Agenția a devenit o infrastructură care înlocuiește o rețea de reporteri costisitoare și vulnerabilă. Dar, odată cu aceasta, agenția și-a asumat și responsabilitatea care nu-i aparține direct.
La știrile IPN sunt abonate aproape toate ambasadele din Republica Moldova, ministerele, primăriile, băncile, marile companii, posturile de televiziune și radio, site-urile de știri, canalele de Telegram și o mulțime de organizații internaționale. Faci o singură greșeală și induci în eroare nu câteva zeci de cititori, ci mii de persoane care iau decizii – de la funcționari și diplomați, până la editori și bancheri. Iar dacă știrea este preluată de alte instituții de presă, impactul unei erori se multiplică, uneori chiar de zeci de ori.
Pe rețelele sociale, o postare poate fi ștearsă și uitată. Nu trebuie să-ți ceri nici scuze. Agenția însă trăiește cu arhiva, memoria și reputația sa, construite în zeci de ani și care pot fi distruse de un singur paragraf imprudent.
De aceea, agenția nu este doar despre „conținut”, ci despre un sistem întreg: de verificare, de surse, de filtre editoriale și de autocontrol. Aici nu poți să generezi douăzeci de știri sperând că una va „prinde”. Nu poți să publici un text doar pentru că este atractiv, dacă el nu este confirmat. O eroare a unei agenții de știri nu este un incident izolat, ci un șoc pentru întregul ecosistem creat în jurul său. Care se bazează pe încredere.
Paradoxul este că, în același timp, agenția trebuie să fie rapidă: să fie prima, să livreze doar informații verificate și, în același timp, să rămână relevantă și interesantă. Noi ne gândim constant cum să lucrăm mai eficient, fiind prezenți acolo unde alții fie încă nu s-au gândit să fie, fie nu au avut resursele necesare. Nu vom merge la o ședință de judecată de rutină – vom suna avocatul și procurorul și vom afla tot ce este important. Vom merge în schimb la pronunțarea sentinței. Sentința în dosarul Cuculescu a devenit cunoscută datorită IPN. Până atunci, nimeni nu auzise de ea și nu știa nimic. Știam doar noi.
Când am ajuns la IPN, am înțeles că munca într-o agenție nu este confortabilă. E o stare permanentă de tensiune, viteză și responsabilitate.
Da, nu toți au nevoie de o agenție de presă. Agențiile nu sunt pentru cei care intră să citească știri copy-paste de pe alte platforme. Ele sunt necesare celor care iau decizii, celor care gândesc și vor să înțeleagă realitatea și să reacționeze în consecință.
Să conduci o agenție de presă în epoca rețelelor sociale este dificil nu doar profesional, ci și financiar. Agențiile se încadrează greu în logica pieței media tradiționale. Nu trăim din clickuri și viralitate, dar nici nu putem supraviețui doar din entuziasm. De aceea, suntem nevoiți să câștigăm din informație exact într-un moment în care informația însăși se devalorizează. Noi, ca agenție tradițională de presă, continuăm să ne bazăm pe abonamente. Doar în ultimul an am reușit să dublăm numărul instituțiilor abonate. Am și dezvoltat un model prin care instituțiile publice care nu dispun de bugete suficiente au primit posibilitatea de a avea acces la știrile noastre. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor agenției și al donatorilor.
În plus, continuăm să fim aproape singura agenție care oferă o platformă pentru organizarea conferințelor de presă. Aceste două componente ne permit să acoperim aproape jumătate din costurile de funcționare. Restul bugetului este asigurat prin proiecte de conținut și granturi. Obiectivul nostru pentru următorii ani este să reducem dependența de granturi și să ne concentrăm pe dezvoltarea unor noi modele de venit.
În epoca rețelelor sociale, este greu să câștigi din informație, mai ales când cei care au fost tradițional principalii consumatori de știri nu mai alocă bugete pentru abonamente serioase și preferă site-uri anonime, canale de Telegram sau TikTok.
Nu vorbesc despre situații ipotetice, dar despre exemple reale din discuțiile mele cu funcționari, diplomați și alte persoane care iau decizii și care recunosc că se documentează uneori din surse obscure, fără a înțelege întotdeauna cine se află în spatele lor. Acesta este marele paradox al epocii noastre: responsabilitatea pentru informație crește, iar disponibilitatea de a plăti pentru ea scade.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Nu sunt prea optimist privind anul 2026. Mai degrabă sunt prudent. Nu cred într-o revenire la „vremurile bune” ale presei, dar nici într-un colaps total. Presiunea o să crească – cea financiară, politică, tehnologică. Inteligența artificială o să producă și mai mult zgomot, iar granița dintre informație, manipulare și divertisment va deveni tot mai neclară. Și în tot acest context, jurnalismul nu va fi salvat de tehnologie, dar de alegeri asumate: ce să publicăm, ce verificăm minuțios, ce refuzăm să dăm pe site. Noi, ca agenție, ne vom ține pe comunități care încă au nevoie de informație verificată, nu de senzaționalism. Agențiile de presă nu vor deveni mai populare, dar vor deveni mai necesare.
