Aproximativ 1.200 de tineri vor fi încorporați în serviciul militar în termen în Armata Națională a Republicii Moldova în perioada aprilie–iulie 2026. De asemenea, alți 10 cetățeni vor efectua serviciul militar cu termen redus.
Totodată, soldații care își încheie serviciul militar în termen vor fi trecuți în rezervă. O decizie în acest sens a fost aprobată de membrii Cabinetului de miniștri în cadrul ședinței Guvernului.
Proiectul a fost prezentat de ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, și stabilește misiunile autorităților administrației publice centrale și locale în procesul de încorporare. Potrivit documentului, recrutarea se va desfășura pe etape, conform planului elaborat și aprobat de Ministerul Apărării.
Conform legislației în vigoare, campaniile de încorporare au loc de două ori pe an: în perioadele aprilie–iulie și octombrie–ianuarie.
Durata serviciului militar în termen este de 12 luni, iar serviciul cu termen redus are o durată de trei luni.
În anii 1946–1947, pe teritoriul actual al Republicii Moldova s-a produs una dintre cele mai mari tragedii umanitare ale secolului XX. Nu a fost doar secetă… Nu a fost doar lipsă de ploaie… A fost o foamete agravată de decizii politice.
Datele statistice spune că foametea organizată a luat viața a peste 5 la sută din populația țării noastre. După ce satele au fost golite de grâne în urma campaniilor de colectare forțată, cunoscute în memoria colectivă drept „măturarea podurilor”, țăranilor nu li s-a permis să păstreze nimic. Totul era confiscat pentru a satisface cote impuse, de multe ori imposibil de realizat, chiar și în condiții normale. Într-o perioadă de secetă severă, aceste decizii au devenit condamnări la moarte.
În doar câteva luni, peste 123 de mii de persoane și-au pierdut viața pentru că nu aveau ce mânca, dar și de bolile provocate de subnutriție.În spatele acestor cifre sunt destine frânte, familii distruse și sate întregi marcate pentru generații.
Cei mai afectați au fost copiii. Slăbiți de foame, lipsiți de îngrijire și hrană, aproape 200 de mii au fost înregistrați oficial cu distrofie. În spitale, acolo unde ar fi trebuit să existe speranță, moartea devenise o prezență constantă. Pentru mulți, copilăria nu a mai însemnat joc sau visuri, ci lupta zilnică pentru supraviețuire, pentru o bucată de pâine…
În primăvara anului 1946, femeile au ieșit în stradă. Nu protestau din motive politice, ci dintr-o nevoie elementară de a-și salva familiile. Au fost însă întâmpinate cu represiuni: arestări, condamnări și acuzații de „activitate antisovietică”. Unii au încercat să fugă, să treacă Prutul în speranța că vor găsi hrană și salvare. Mulți dintre ei nu au mai ajuns niciodată la destinație. Au fost împușcați fără judecată, pe loc.
Foametea a împins oamenii dincolo de limitele umane. În arhive au fost documentate cel puțin 153 de cazuri de canibalism – mărturii cutremurătoare despre disperarea absolută în fața morții iminente.
Ironia tragică a acelor vremuri a fost că, în timp ce majoritatea populației murea de foame, elitele aveau acces la cantine speciale și magazine închise publicului. În același timp, oamenii flămânzi erau obligați să contribuie la așa-numitele „împrumuturi de stat”, cedând și puținul pe care îl mai aveau.
Foametea din 1946–1947 nu este doar un episod istoric. Este o rană adâncă în memoria colectivă. Este o lecție despre suferință, nedreptate și rezistență. Să nu uităm…
