Curs valutar
  • EUR
    20.1111
    0.1482%
  • USD
    17.4258
    0.583%
  • RUB
    0.2071
    0.8691%
  • RON
    3.8256
    0.1281%
  • UAH
    0.3904
    0.3586%

Toate știrile

15 septembrie 2026

CJUE: Guvernul unui stat UE poate alege alt candidat pentru Tribunalul UE decât cel mai bine clasat

30 Iul. 2024, 19:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
30 Iul. 2024, 19:31 // Actualitate //  Elena Putregai

Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) susține că, Guvernul unui stat membru, care a constituit un grup de experți independenți însărcinat cu evaluarea candidaților pentru funcția de judecător al Tribunalului Uniunii Europene și cu întocmirea unei liste de merit cu candidații care îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate, poate să propună, dintre candidații care figurează pe această listă, un alt candidat decât candidatul cel mai bine clasat, cu condiția ca acest candidat propus să îndeplinească cerințele menționate, scrie Bizlaw.md.

Virgilijus Valančius a fost numit judecător al Tribunalului Uniunii Europene în anul 2016. După expirarea mandatului său în 2019, guvernul lituanian a publicat un apel la candidaturi și a adoptat o procedură în vederea selectării unui candidat la acest post. În conformitate cu această procedură, un grup de lucru compus în majoritate din experți independenți a întocmit o listă de merit a candidaților, clasificați în ordine descrescătoare în funcție de punctajul obținut. Cel mai bine clasat pe lista de merit era Valančius. Prin decizia din 4 mai 2022, guvernul lituanian a propus persoana care figura pe poziția a doua pe lista de merit drept candidat pentru postul de judecător în cadrul Tribunalului. După un aviz nefavorabil cu privire la acest candidat din partea comitetului 255, guvernul lituanian a propus, prin decizia din 19 aprilie 2023, persoana care figura pe a treia poziție pe lista de merit, și anume Saulius Lukas Kalėda, drept candidat pentru acest post. Guvernele statelor membre l-au numit pe Kalėda judecător al Tribunalului.

Valančius a solicitat Tribunalului Administrativ Regional din Vilnius (Lituania) anularea celor două decizii de propunere ale guvernului lituanian. Având îndoieli cu privire la incidența dreptului Uniunii asupra procedurilor naționale de propunere a candidaților la funcția de judecător al Tribunalului, această instanță a adresat Curții de Justiție întrebări cu privire la acest subiect.

În hotărârea sa, Curtea de Justiție amintește că cerința de independență a instanțelor concretizează valoarea fundamentală a statului de drept consacrată la articolul 2 TUE și se impune atât la nivelul Uniunii, printre altele pentru judecătorii Tribunalului, cât și la nivelul statelor membre, pentru instanțele naționale. Curtea deduce de aici că condițiile de fond și modalitățile procedurale referitoare la numirea judecătorilor Tribunalului trebuie să permită excluderea oricărei îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, cu privire la faptul că acești judecători îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională impuse prin articolele 19 TUE și 254 TFUE pentru a exercita funcția de judecător al Tribunalului. În acest scop, este necesar printre altele să se garanteze integritatea întregii proceduri de numire a judecătorilor Tribunalului și, în consecință, a rezultatului acesteia în fiecare dintre cele trei etape din care este alcătuită respectiva procedură.

În ceea ce privește, mai întâi, etapa națională de propunere a unui candidat pentru funcția de judecător al Tribunalului, Curtea consideră că, în lipsa, în dreptul Uniunii, a unor dispoziții specifice în acest scop, revine fiecărui stat membru atribuția de a stabili modalitățile procedurale de propunere a unui candidat. Prin urmare, fiecare stat membru rămâne liber să prevadă sau nu o procedură de selecție și de propunere a unui candidat. Cu toate acestea, modalitățile procedurale nu trebuie să dea naștere, în percepția justițiabililor, unor îndoieli legitime cu privire la respectarea de către candidatul propus a cerințelor prevăzute de tratate. Împrejurarea că reprezentanți ai puterilor legislativă sau executivă intervin în procesul de numire a judecătorilor nu este în sine de natură să suscite asemenea îndoieli legitime. Participarea unor organe consultative independente, precum și existența, în dreptul național, a unei obligații de motivare pot contribui însă la o mai mare obiectivitate a procesului de numire. În ceea ce privește condițiile de fond pentru propunerea candidaților, statele membre dispun de o marjă largă de apreciere pentru definirea acestor condiții. Cu toate acestea, ele trebuie să garanteze, indiferent de modalitățile procedurale reținute în acest scop, că acei candidați propuși îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate.

Astfel, atunci când un stat membru a stabilit o procedură de selecție a candidaților pentru postul de judecător al Tribunalului în cadrul căreia un grup de experți independenți are sarcina de a întocmi o listă de merit cu aceia dintre ei care îndeplinesc cerințele prevăzute de tratate și de a indica, cu titlu de recomandare, candidatul cel mai bine clasat, simplul fapt că guvernul acestui stat membru a decis să propună un alt candidat care figurează pe această listă decât cel mai bine clasat nu este, în sine, suficient pentru a concluziona că această propunere este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la respectarea de către candidatul propus a cerințelor menționate.

În ceea ce privește, în continuare, a doua etapă din care este alcătuită procedura de numire a judecătorilor Tribunalului, și anume cea privind intervenția comitetului 255, Curtea precizează că, în vederea adoptării avizului său, acest comitet trebuie să verifice dacă acel candidat propus pentru postul de judecător al Tribunalului îndeplinește cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate. În acest scop, comitetul 255 poate solicita guvernului care a făcut propunerea să îi transmită informații suplimentare sau alte elemente pe care le consideră necesare.

În sfârșit, în ceea ce privește a treia etapă a procedurii de numire, care corespunde deciziei de numire adoptate de guvernele statelor membre, Curtea subliniază că sarcina de a garanta respectarea acestor cerințe revine de asemenea în mod colectiv acestor guverne, atunci când decid, având în vedere avizul emis de comitetul 255, să numească judecător al Tribunalului candidatul propus de unul dintre aceste guverne. Astfel, odată numit, acest candidat devine judecător al Uniunii și nu reprezintă statul membru care l-a propus.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
15 Sept. 2026, 18:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Sept. 2026, 18:57 // Societate //  Cătălina Boico

În perioada 19-27 septembrie, Republica Moldova se va alătura Săptămânii Europene a Sportului 2026, o inițiativă a Comisiei Europene menită să încurajeze activitatea fizică și să promoveze mișcarea ca parte firească a vieții de zi cu zi. Ediția din acest an va reuni peste 3.500 de participanți, iar evenimentele vor fi organizate în Chișinău, Călărași și Nisporeni, precum și în mai multe instituții din întreaga țară.

„Sub mesajul european #BeActive, ne propunem să transmitem un mesaj simplu: pentru a fi activ nu trebuie să fii sportiv de performanță. Mersul, alergarea, jocurile în aer liber, gimnastica sau activitățile sportive în familie pot deveni obiceiuri accesibile oricui”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Agenda Săptămânii Europene a Sportului:

  • 19 septembrie – #BeChallenged Run, Chișinău (Startul Săptămânii Europene a Sportului va fi dat în Parcul-Pădure Rîșcani, unde va avea loc #BeChallenged Run – un eveniment dedicat alergării, mișcării în aer liber și incluziunii. Participanții vor putea alege trasee adaptate diferitelor categorii de vârstă și niveluri de pregătire. Programul va include activități interactive, momente dedicate incluziunii, muzică și o tombolă cu premii).
  • 20 septembrie – #BeExplorer Orienteering, Călărași (În Codrii din Călărași, aproximativ 200 de copii și tineri vor participa la o experiență de orientare sportivă și explorare în natură, organizată cu implicarea Federației de Orientare Sportivă din Republica Moldova).
  • 20 septembrie – #BeVital Family Fest, Călărași (Tot pe 20 septembrie, o zonă verde din Călărași va deveni un spațiu dedicat mișcării în familie. Copiii, părinții, tinerii și seniorii vor fi invitați să participe la ștafete, jocuri cu mingea, volei, trasul frânghiei, trasee de îndemânare și echilibru, concursuri părinte-copil și provocări de echipă).
  • 23 septembrie – #BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare (Pe 23 septembrie, la ora 08:15, angajații Guvernului Republicii Moldova vor participa la o sesiune comună de gimnastică și exerciții fizice organizată în fața clădirii Guvernului).

Totodată, instituțiile publice, autoritățile, universitățile, școlile și alte instituții din Moldova vor fi încurajate să organizeze propriile sesiuni de gimnastică matinală, mobilitate și mișcare.

  • 25 septembrie – European School Sport Day (Pe 25 septembrie, peste 10 instituții de învățământ din Republica Moldova vor participa la European School Sport Day, o inițiativă europeană dedicată promovării activității fizice în mediul școlar). Elevii vor participa la ștafete, jocuri de echipă, exerciții colective, mini-competiții și activități recreative adaptate vârstei.
  • 26 septembrie – #BeTogether Street Sports, Chișinău (Parcul Valea Trandafirilor se va transforma într-un spațiu dedicat sporturilor urbane, demonstrațiilor și activităților interactive. Programul va include sporturi pe role, baschet 3×3, fotbal, badminton, boccia și alte activități sportive și recreative, inclusiv probe adaptate copiilor și tinerilor cu cerințe speciale). Sportivii de performanță vor susține demonstrații și masterclass-uri, iar participanții vor avea posibilitatea să interacționeze cu aceștia, să descopere tehnici noi și să încerce diferite discipline. Festivalul va include și zone interactive, DJ, muzică, animatori, pictură pe față, activități pentru copii și un flashmob #BeActive.
  • 27 septembrie – #BeInspired Art in Motion, Nisporeni (Săptămâna Europeană a Sportului 2026 se va încheia la Nisporeni, prin #BeInspired Art in Motion – un eveniment care va combina sportul, mișcarea, muzica și arta. Copii de la vârsta preșcolară până la adolescenți vor participa la jocuri sportive, exerciții colective, activități creative și momente muzicale. Unul dintre momentele centrale ale zilei va fi realizarea unui mural #BeActive. Lucrarea va rămâne în spațiul școlii sportive, ca o amprentă vizibilă a evenimentului și ca mesaj pentru generațiile următoare despre importanța unui stil de viață activ).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Săptămâna Europeană a Sportului este o inițiativă a Comisiei Europene menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă, sub deviza #BeActive.