Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) susține că, Guvernul unui stat membru, care a constituit un grup de experți independenți însărcinat cu evaluarea candidaților pentru funcția de judecător al Tribunalului Uniunii Europene și cu întocmirea unei liste de merit cu candidații care îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate, poate să propună, dintre candidații care figurează pe această listă, un alt candidat decât candidatul cel mai bine clasat, cu condiția ca acest candidat propus să îndeplinească cerințele menționate, scrie Bizlaw.md.
Virgilijus Valančius a fost numit judecător al Tribunalului Uniunii Europene în anul 2016. După expirarea mandatului său în 2019, guvernul lituanian a publicat un apel la candidaturi și a adoptat o procedură în vederea selectării unui candidat la acest post. În conformitate cu această procedură, un grup de lucru compus în majoritate din experți independenți a întocmit o listă de merit a candidaților, clasificați în ordine descrescătoare în funcție de punctajul obținut. Cel mai bine clasat pe lista de merit era Valančius. Prin decizia din 4 mai 2022, guvernul lituanian a propus persoana care figura pe poziția a doua pe lista de merit drept candidat pentru postul de judecător în cadrul Tribunalului. După un aviz nefavorabil cu privire la acest candidat din partea comitetului 255, guvernul lituanian a propus, prin decizia din 19 aprilie 2023, persoana care figura pe a treia poziție pe lista de merit, și anume Saulius Lukas Kalėda, drept candidat pentru acest post. Guvernele statelor membre l-au numit pe Kalėda judecător al Tribunalului.
Valančius a solicitat Tribunalului Administrativ Regional din Vilnius (Lituania) anularea celor două decizii de propunere ale guvernului lituanian. Având îndoieli cu privire la incidența dreptului Uniunii asupra procedurilor naționale de propunere a candidaților la funcția de judecător al Tribunalului, această instanță a adresat Curții de Justiție întrebări cu privire la acest subiect.
În hotărârea sa, Curtea de Justiție amintește că cerința de independență a instanțelor concretizează valoarea fundamentală a statului de drept consacrată la articolul 2 TUE și se impune atât la nivelul Uniunii, printre altele pentru judecătorii Tribunalului, cât și la nivelul statelor membre, pentru instanțele naționale. Curtea deduce de aici că condițiile de fond și modalitățile procedurale referitoare la numirea judecătorilor Tribunalului trebuie să permită excluderea oricărei îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, cu privire la faptul că acești judecători îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională impuse prin articolele 19 TUE și 254 TFUE pentru a exercita funcția de judecător al Tribunalului. În acest scop, este necesar printre altele să se garanteze integritatea întregii proceduri de numire a judecătorilor Tribunalului și, în consecință, a rezultatului acesteia în fiecare dintre cele trei etape din care este alcătuită respectiva procedură.
În ceea ce privește, mai întâi, etapa națională de propunere a unui candidat pentru funcția de judecător al Tribunalului, Curtea consideră că, în lipsa, în dreptul Uniunii, a unor dispoziții specifice în acest scop, revine fiecărui stat membru atribuția de a stabili modalitățile procedurale de propunere a unui candidat. Prin urmare, fiecare stat membru rămâne liber să prevadă sau nu o procedură de selecție și de propunere a unui candidat. Cu toate acestea, modalitățile procedurale nu trebuie să dea naștere, în percepția justițiabililor, unor îndoieli legitime cu privire la respectarea de către candidatul propus a cerințelor prevăzute de tratate. Împrejurarea că reprezentanți ai puterilor legislativă sau executivă intervin în procesul de numire a judecătorilor nu este în sine de natură să suscite asemenea îndoieli legitime. Participarea unor organe consultative independente, precum și existența, în dreptul național, a unei obligații de motivare pot contribui însă la o mai mare obiectivitate a procesului de numire. În ceea ce privește condițiile de fond pentru propunerea candidaților, statele membre dispun de o marjă largă de apreciere pentru definirea acestor condiții. Cu toate acestea, ele trebuie să garanteze, indiferent de modalitățile procedurale reținute în acest scop, că acei candidați propuși îndeplinesc cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate.
Astfel, atunci când un stat membru a stabilit o procedură de selecție a candidaților pentru postul de judecător al Tribunalului în cadrul căreia un grup de experți independenți are sarcina de a întocmi o listă de merit cu aceia dintre ei care îndeplinesc cerințele prevăzute de tratate și de a indica, cu titlu de recomandare, candidatul cel mai bine clasat, simplul fapt că guvernul acestui stat membru a decis să propună un alt candidat care figurează pe această listă decât cel mai bine clasat nu este, în sine, suficient pentru a concluziona că această propunere este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la respectarea de către candidatul propus a cerințelor menționate.
În ceea ce privește, în continuare, a doua etapă din care este alcătuită procedura de numire a judecătorilor Tribunalului, și anume cea privind intervenția comitetului 255, Curtea precizează că, în vederea adoptării avizului său, acest comitet trebuie să verifice dacă acel candidat propus pentru postul de judecător al Tribunalului îndeplinește cerințele de independență și de capacitate profesională prevăzute de tratate. În acest scop, comitetul 255 poate solicita guvernului care a făcut propunerea să îi transmită informații suplimentare sau alte elemente pe care le consideră necesare.
În sfârșit, în ceea ce privește a treia etapă a procedurii de numire, care corespunde deciziei de numire adoptate de guvernele statelor membre, Curtea subliniază că sarcina de a garanta respectarea acestor cerințe revine de asemenea în mod colectiv acestor guverne, atunci când decid, având în vedere avizul emis de comitetul 255, să numească judecător al Tribunalului candidatul propus de unul dintre aceste guverne. Astfel, odată numit, acest candidat devine judecător al Uniunii și nu reprezintă statul membru care l-a propus.
