Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

COD GALBEN de instabilitate atmosferică în toată republica cel puțin până la noapte

11 Iun. 2023, 15:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
11 Iun. 2023, 15:11 // Actualitate //  Elena Putregai

Meteorologii au emis în a doua jumătate a zilei de duminică, 11 iunie curent, o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică în toată republica până la noapte.

Este vorba cel puțin de perioada de la 14:30 până la 23:00, cu posibile actualizări ale avertizării în funcție de cum va evolua fenomenul meteo.

Astfel, pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2 ) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.

Codul galben este emis atunci când condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, adică fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 14:41 // Societate //  Realitatea.md

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, califică drept „absolut îngrozitor” cazul tânărului de 19 ani, maltratat de alți minori la colegiul UTM. Oficialul susține că incidentul depășește cu mult limitele unui conflict obișnuit între tineri și speră ca justiția să pronunțe o sentință clară.

Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar persoanele reținute, inclusiv minorii, se află în arest la izolatorul „Gaia”. Ministrul afirmă că a discutat cu polițiști care au recunoscut că, în cariera lor, nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz.

„Ceea ce s-a întâmplat nu se încadrează într-un conflict mai mult sau mai puțin obișnuit sau în probleme care apar, în principiu, între tineri. Este ceva absolut inexplicabil și îngrozitor, care trebuie investigat pe deplin de procuratură”, a declarat Dan Perciun, în cadrul emisiunii «Территории свободы» de la RealitateaTV.

Ministrul a recunoscut că în instituție au existat anterior cazuri de bullying, iar colegiul dispune de psihologi și a desfășurat activități de prevenire. Totuși, în opinia sa, gravitatea incidentului nu poate fi explicată doar prin fenomenul hărțuirii între elevi.

După producerea cazului, conducerea colegiului a desfășurat activități suplimentare cu tinerii și profesorii, în condițiile în care comunitatea instituției a fost profund șocată de cele întâmplate.

„Aici, planurile noastre de prevenire a bullyingului nu vor rezolva o asemenea problemă. Este ceva profund, social. Cum au ajuns tinerii la așa ceva, chiar dacă provin din familii bune?”, a punctat ministrul.

Amintim că incidentul a avut loc în seara zilei de 24 septembrie, în apropierea căminelor studențești din Chișinău. Tânărul, student la o instituție de învățământ din capitală, se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, când s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei.

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, iar în apropierea căminelor studențești s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei. La un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, tinerii ar fi început să-l agreseze fizic, iar ulterior ar fi recurs la acțiuni umilitoare și degradante asupra acestuia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fiul unui șef din SIS, printre cei arestați pentru umilirea unui student: „să-și ispășească pedeapsa”