Raionul Basarabeasca intră din 1 sepetembrie sub cod roșu de alertă epidemiologică! Se întâmplă după ce nunărul infectărilor cu coronavirus a crescut alarmanet în ultimele două săptămâni, scrie tv8.
O Hotărâre în acest sens a fost emisă de Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică în baza analizei situației epidemiologice, în urma căreia s-a constatat că evoluția procesului epidemiologic este nefavorabilă, cu tendința de agravare.
Potrivit documentului, în ultimele 14 zile, incidența COVID-19 a constituit 173 de cazuri la 100 000 de persoane.
Astfel, în întreg raionul este instituit cod roșu de alertă. O singură localitate – Iserlia, rămâne sub cod verde, iar satul Carabetovca – sub cod portocaliu.


