Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Comerțul internațional al Republicii Moldova în scădere: exporturile s-au redus în august

15 Oct. 2025, 11:53
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
15 Oct. 2025, 11:53 // Economie //  Realitatea.md

Biroul Național de Statistică anunță că, în luna august 2025, comerțul internațional al Republicii Moldova a înregistrat o scădere. Conform datelor oficiale, exporturile de mărfuri au însumat 332,6 milioane dolari SUA, în scădere cu 4,2% față de iulie 2025, însă cu 22% mai mult comparativ cu august 2024. Importurile au urmat o evoluție similară – diminuare lunară de 1,8%, dar creștere anuală de 20,8%.

Per total, în perioada ianuarie–august 2025, exporturile moldovenești au ajuns la 2,28 miliarde dolari, ceea ce înseamnă o scădere de 2,5% față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce importurile au crescut cu 18,3%.

Exporturile autohtone în creștere, reexporturile în declin

Exporturile de mărfuri autohtone au însumat 1,77 miliarde dolari SUA, reprezentând 77,7% din total și fiind în ușoară creștere (+0,6%) față de anul trecut. În schimb, reexporturile de mărfuri străine au scăzut cu 11,8%, reducând astfel contribuția la volumul total al exporturilor.

Cele mai frecvente produse exportate au fost mașinile și aparatele electrice (16%), semințele și fructele oleaginoase (14%), legumele și fructele (10,2%), cerealele (8,9%), precum și îmbrăcămintea (8,5%).

S-au înregistrat scăderi importante la uleiurile vegetale (-64,6%), cereale (-16,6%) și produse petroliere (-43,9%), în timp ce au crescut exporturile de semințe oleaginoase (de 1,7 ori), minereuri metalifere (+43,4%) și îmbrăcăminte (+8,7%).

Uniunea Europeană rămâne principala destinație

Țările Uniunii Europene continuă să fie principala piață de desfacere pentru mărfurile moldovenești, cu o pondere de 67,5% din total exporturi, în creștere față de anul trecut. În total, exporturile către UE au însumat 1,54 miliarde dolari SUA, în timp ce livrările către țările CSI au scăzut cu 19,2%, reprezentând doar 6,3% din total.

Printre principalii parteneri comerciali se numără România (29,6%), Italia și Turcia (câte 9,4%), Cehia (8,6%), Ucraina (7,9%) și Germania (3,6%).

În timp ce exporturile către România (-9,8%), Ucraina (-19,4%), Germania (-33,3%) și Federația Rusă (-18,6%) au scăzut semnificativ, s-au remarcat creșteri substanțiale către Turcia (+57,9%), Cehia (+55%) și Italia (+28,6%).

Peste 80% dintre mărfurile exportate au fost transportate pe cale rutieră, urmate de transportul maritim (14,7%) și cel feroviar (2,8%).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!