Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Anatolie Nosatîi, despre viitorul premier: „Nu-l cunosc personal, am aflat din presă despre el”

15 Oct. 2025, 10:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
15 Oct. 2025, 10:30 // Politica //  Realitatea.md

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că nu a avut discuții privind o eventuală includere a sa în viitorul Guvern și că nu îl cunoaște personal pe Alexandru Munteanu, candidatul propus de PAS pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.

„Nu, nu îl cunosc. N-am avut ocazia să fac cunoștință, exact ca și majoritatea oamenilor am aflat din presă, nu mi s-a spus nimic despre această decizie”, a menționat Nosatîi.

Întrebat dacă ar accepta să facă parte din noua garnitură guvernamentală, ministrul a evitat un răspuns direct, precizând doar că are încredere în procesul de selecție și în deciziile luate la nivel politic.

„Cred că s-au luat în considerare toate aspectele — și plusurile, și minusurile — care ar putea contribui la succesul Guvernului în viitor”, a adăugat Nosatîi.

Ministrul Apărării nu a oferit detalii despre planurile sale personale după încheierea mandatului, menționând doar că își va continua activitatea „în spiritul responsabilității față de stat și armată”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean se reunește astăzi în ultima ședință de Guvern

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.