Comisarul European pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, va efectua joi, 5 iunie, o vizită de lucru la Chișinău. Anunțul a fost făcut de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Vizita va începe cu o deplasare la una dintre gospodăriile vulnerabile care beneficiază de lucrări de renovare pentru eficiență energetică, sprijinite prin programe europene. Aceste intervenții vor ajuta familia să reducă facturile pentru încălzire și consumul de energie electrică.
Tot pe parcursul zilei de joi, Comisarul Jørgensen va avea o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul căreia vor fi abordate subiecte-cheie privind integrarea europeană a țării noastre. Cu acest prilej, Comisarul va participa și la cea de-a șasea reuniune la nivel înalt a Dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul energiei, un cadru esențial pentru cooperarea strategică în sectorul energetic.
De asemenea, la ora 14:15, oficialul va susține o conferință de presă comună cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Agenda Comisarului se va încheia cu o vizită la o afacere dintr-o zonă rurală, care s-a dezvoltat cu sprijinul Uniunii Europene, prin adoptarea unor tehnologii moderne.

