Scandalul legat de plățile de la MoldATSA nu este doar despre o funcție, un salariu sau o instituție de stat. El ridică o întrebare mai importantă: ce rol are comunicarea publică într-un stat care vreasă fie modern, transparent și apropiat de cetățeni?

Faptul că inclusiv Președinta a spus că a aflat despre această situație din presă este un detaliu esențial, consideră expertul în comunicare strategică, Alexandru Bejenari.. Arată cât de târziu se activează uneori mecanismele de alertă în interiorul statului. Problema nu ține doarde comunicarea cu publicul, ci și de felul în care sistemul își vede propriile riscuri.

Cine observă la timp o decizie vulnerabilă? Cine o transmite mai departe? Cine are autoritatea să spună căo decizie, chiar dacă poate fi justificată formal, va fi greu de acceptat public?

Aici începe problema reală.

Comunicarea este adesea chemată prea târziu. Decizia a fost luată, percepția publică s-a format, încrederea a fost afectată. În acel moment, nici cel mai bun mesaj nu mai poate repara ceea ce oameniipercep ca lipsă de transparență, privilegiu sau distanță față de societate.

Aceasta nu este o problemă de imagine. Este o problemă de guvernare.

În mediul de afaceri, rolul comunicării s-a schimbat vizibil în ultimii ani. În tot mai multe companiioccidentale, directorul de comunicare nu mai este persoana care „ambalează” deciziile deja luate. El face parte din echipa care ajută conducerea să înțeleagă din timp cum pot fi percepute deciziile importante.

Un bun comunicator nu este un decorator de mesaje. Este un senzor intern de risc. Poate spune înainte de criză: această decizie va fi percepută prost, chiar dacă formal poate fi apărată.

În stat, această funcție rămâne adesea redusă la comunicate, reacții și explicații post-factum. Comunicareaapare după decizie, nu înaintea ei. Iar atunci când lucrurile merg prost, de la comunicatori se așteaptăimposibilul: să explice ceva ce trebuia verificat mai devreme din perspectiva încrederii publice.

Un stat modern nu are nevoie doar de purtători de cuvânt buni. Are nevoie de decizii luate cu simțulimpactului public.

În instituțiile publice și în întreprinderile de stat, salariile, numirile, contractele și sporurile nu sunt simple chestiuni administrative. Ele sunt semnale. Arată cum înțelege sistemul echitatea, responsabilitatea șilimita acceptabilului.

Dacă oamenii văd privilegiu, explicația juridică nu mai este suficientă. Dacă văd o decizie luată într-un cerc închis, comunicatul de presă vine prea târziu. Iar dacă au impresia că află adevărul doar dupăinvestigații jurnalistice, instituția pornește deja de pe un teren pierdut.

Aici suferă și profesia de comunicator.

Societatea întreabă de ce statul plătește oameni pentru comunicare, dacă mesajele publice nu explică ceeace contează cu adevărat. Mulți profesioniști ajung, la rândul lor, să gestioneze consecințele unor decizii la care nu au avut acces atunci când criza încă putea fi prevenită.

Aceasta este vulnerabilitatea sistemului.

Comunicarea publică trebuie să fie parte a procesului de guvernare, nu doar reacție la criză. Nu pentru ca specialiștii în comunicare să ia decizii în locul managerilor sau al instituțiilor, ci pentru ca în sistem săexiste, înainte de scandal, o întrebare simplă: cum va fi văzută această decizie de oameni?

Nu doar prin prisma documentelor și procedurilor. Ci prin prisma unei societăți care are deja un nivelscăzut de încredere în instituții.

Pentru Republica Moldova, acest lucru este esențial. Țara trece prin reforme, modernizare instituțională șiapropiere de Uniunea Europeană. Dar un parcurs european nu se construiește doar prin legi, strategii șirapoarte. Se construiește și prin felul în care instituțiile iau decizii, le explică și protejează încredereapublică.

Comunicarea nu poate înlocui transparența, corectitudinea și responsabilitatea. Dar poate avertiza la timpcă o decizie legală poate fi percepută ca nedreaptă.

Iar într-un stat cu încredere fragilă, această percepție contează enorm.

Problema nu este dacă statul are nevoie de comunicatori bine plătiți. Problema este dacă statul știe săfolosească această competență înainte ca deciziile să devină crize.

Dacă vocea comunicării este ascultată doar după scandal, ea devine o încercare de a explica încredereapierdută.

Dacă este ascultată înainte, poate deveni parte a bunei guvernări.

#Alexandru Bejenari #comunicare strategică #expert #Moldatsa #opinie

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că, din 2018 și până în prezent, au fost înregistrate peste 10.000 de atacuri asupra sistemului de sănătate, însă niciunul dintre aceste cazuri nu a dus până acum la tragerea la răspundere a celor vinovați, scrie romanialibera.ro.

Atacurile, raportate în 29 de țări și teritorii, s-au soldat cu aproximativ 5.700 de morți și 8.500 de răniți, potrivit OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniază în mod repetat că unitățile medicale și personalul sanitar nu ar trebui să fie niciodată ținte ale atacurilor.

OMS verifică și documentează atacurile asupra sistemului medical, însă nu stabilește responsabilități, deoarece organizația nu are atribuții de investigare.

Altaf Musani, directorul Departamentului pentru Acțiuni Umanitare și Managementul Dezastrelor din cadrul OMS, a prezentat cifrele în cadrul unei conferințe de presă la Geneva și a precizat că tragerea la răspundere poate avea loc nu doar la nivel național.

Unitățile medicale și sistemul de sănătate în ansamblu beneficiază de protecția dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului, inclusiv în baza anumitor Convenții de la Geneva, a explicat Musani.

Cu toate acestea, situația rămâne îngrijorătoare. „Dintre cele peste 10.000 de incidente verificate despre care am vorbit, niciunul nu a ajuns în sistemul de tragere la răspundere”, a declarat oficialul OMS.

914 atacuri înregistrate doar în 2026

Numai în acest an, agenția ONU pentru sănătate a documentat 914 atacuri asupra sistemului medical, soldate cu 911 morți și 1.486 de răniți, a precizat Musani.

Cele mai multe incidente din 2026 au fost înregistrate în Ucraina, Liban și teritoriile palestiniene. Alte atacuri au fost raportate în Myanmar, Iran, Sudan, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Rusia, Siria și Nigeria.

Potrivit lui Musani, atacurile cu arme grele au reprezentat, de departe, cea mai frecvent raportată formă de violență în acest an. Acestea au fost urmate de blocarea accesului la servicii medicale și de violența psihologică.

De asemenea, au fost raportate 44 de incidente care au implicat răpirea, arestarea sau reținerea unor angajați din domeniul medical și a unor pacienți, fiind afectate în total 148 de persoane.

Efectele atacurilor se resimt mult timp

Consecințele unui atac asupra unui spital nu se limitează la persoanele aflate în unitatea medicală în momentul incidentului, a avertizat Musani.

Este pacientul care nu poate primi îngrijiri a doua zi, ambulanța care nu mai poate face următorul transfer, angajatul medical care nu se mai poate întoarce la muncă sau medicamentele care nu mai pot ajunge la alte unități, a explicat oficialul.

În Fâșia Gaza, toate cele 36 de spitale au suferit pagube până la sfârșitul anului 2025, potrivit OMS.

Peste 3.000 de atacuri în Ucraina

În Ucraina, OMS a verificat peste 3.000 de atacuri asupra sistemului medical de la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022.

Un depozit al OMS din Dnipro a fost lovit și distrus săptămâna trecută, iar organizația spune că numărul atacurilor asupra sistemului medical din Ucraina este în creștere.

„Asistăm și verificăm o creștere substanțială a numărului de atacuri” în Ucraina, a declarat Musani, adăugând că acestea afectează în mod clar capacitatea OMS de a furniza materiale și echipamente unităților medicale.

Și în Republica Democrată Congo, OMS a verificat 12 atacuri asupra sistemului medical de la declararea epidemiei mortale de Ebola în luna mai.

Potrivit lui Musani, aceste incidente au perturbat supravegherea epidemiologică, investigarea cazurilor, identificarea contacților, tratamentul pacienților și activitățile desfășurate în comunități. El a subliniat că astfel de atacuri nu afectează doar serviciile medicale, ci și capacitatea autorităților de a detecta și limita răspândirea unor epidemii.