Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Conflict de interese cu pașaport britanic? Baltaga, între funcția publică și compania familiei

23 Iul. 2025, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Iul. 2025, 12:11 // Actualitate //  Realitatea.md

Ruslan Baltaga, directorul Institutului Oncologic din Chișinău, a ocupat timp de peste un deceniu funcția de director și acționar într-o companie britanică, Sindolor LImited în paralel cu activitatea sa în sistemul public moldovenesc. Potrivit registrelor oficiale din Marea Britanie, firma în cauză a fost activă în perioada 2014 – decembrie 2024, iar în bilanțul financiar depus la 31 ianuarie 2024, se spune că a fost lichidată în data de 17 decembrie 2024. În declarațiile de avere din 2022, 2023, el a indicat că deține, împreună cu soția, cote-părți într-o firmă privată – Sindolor Limited, transmite bani.md.

În compania britanică, Baltaga a activat alături de Natalia Baltaga, care figura și ea ca administrator și acționar. Această dublă implicare, în domeniul public și privat, mai ales într-o firmă înregistrată în străinătate, ridică semne de întrebare. Mai mult, se pune problema efectivității exercitării funcției publice. Autoritățile competente sunt chemate să verifice câte zile pe an s-a aflat Baltaga în afara Republicii Moldova, inclusiv pe baza traversărilor de frontieră cu pașapoartele moldovenesc și românesc.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 133/2016, subiectul declarării se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care pe lângă funcţia publică sau de demnitate publică deține/exercită simultan o altă funcţie, calitate sau activitate, fapt care este interzis prin Constituţia Republicii Moldova şi/sau prin alte acte normative.

Cu toate acestea, solicitat de BANI.MD, ANI susține că în cazul lui Baltaga, nu există o incompatibilitate legală, întrucât Legea privind declararea averii și intereselor personale nu interzice în mod expres directorilor de instituții medico-sanitare publice să dețină funcții într-o companie privată, atât timp cât aceasta nu prestează servicii medicale sau farmaceutice.

Întrebările care se ridică nu sunt doar legale, ci și morale: Unde a fost implicarea reală a lui Ruslan Baltaga în toți acești ani? La spital sau la firma privată a familiei? A avut timp să se ocupe de modernizarea protocoalelor medicale, de aducerea în Moldova a tratamentelor de ultimă generație, de organizarea eficientă a blocurilor operatorii sau a bucătăriilor pentru bolnavii oncologici?

Și nu în ultimul rând – unde a fost Ministerul Sănătății în toți acești ani? De ce nu a verificat conflictul potențial de interese? Cum este posibil ca un director de spital republican să administreze discret o companie peste hotare, fără ca sistemul să reacționeze?

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 13:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Nov. 2026, 13:18 // Societate //  Cătălina Boico

Un adolescent de 16 ani este în vizorul Poliției, după ce o patrulă INSP a somat să oprească o mașină de model Daewoo, care se deplasa neuniform pe traseul M-3, în apropierea comunei Băcioi.

La volan se afla minorul, care nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor, adolescentul a fost documentat pentru conducerea unui vehicul fără permis, dar și pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Totodată, a fost sancționat și proprietarul automobilului, care i-a încredințat mașina unei persoane fără drept de a conduce.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!