Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Contestație la CCR: Alegerile din 4 mai 2025 ar putea fi anulate din cauza neregulilor în campanie

07 Mai 2025, 08:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
07 Mai 2025, 08:23 // În Lume //  Redacția Realitatea

Curtea Constituțională a României a primit marți o cerere pentru anularea alegerilor din 4 mai.

„A fost înregistrată o contestație privind anularea alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 4 mai”, au anunțat reprezentanții CCR.

Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată, însă este de așteptat ca acesta să fie fixat pentru sfârșitul săptămânii.

În cererea depusă, candidatul Sebastian Constantin Popescu solicită anularea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 4 mai, invocând ca motive:

1. Încălcări grave ale principiilor democratice şi al egalităţii de şanse în alegeri

2. Încălcarea principiului egalităţii de şanse prin discriminarea candidaţilor în mass-media:

– Clasificarea abuzivă a candidaţilor în „relevanţi” şi „irelevanţi”

– Practici ilegale de promovare selectivă prin dezbateri electorale organizate discreţionar doar cu cei 5 candidaţi ”relevanţi” sau cu reprezentanţii acestora, dar şi prin difuzarea de ştiri zilnice dedicate exclusiv celor 5 candidaţi, ignorându-i pe ceilalţi 6.

– Promovare masivă a unor candidaţi pe anumite posturi TV

– Încălcarea obligaţiei de alocare egală a timpului de antenă

3. Manipularea opiniei publice prin sondaje de opinie şi promovarea teoriei „votului util”

4. Manipularea românilor prin utilizarea masivă de comentarii artificiale pe platforma TikTok

”În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025, s-a observat o acţiune coordonată de influenţare a alegătorilor prin bombardarea utilizatorilor TikTok din România cu comentarii repetitive şi suspecte, promovând exclusiv candidaturile domnilor Nicuşor Dan şi George Simion.

În acest mod, numai pe reţeaua TikTok au fost publicate pe toate transmisiile live, dar şi la videoclipurile din secţiunea ForYou, peste un miliard de comentarii”, a susţinut Sebastian Popescu.

Acelaşi mod de operare pe reţele ca în cazul Călin Georgescu

Potrivit acestuia, este vorba de un modus operandi identic cu cel din 2024 (în cazul Călin Georgescu).

”La fel ca în campania anului 2024 – când CCR a admis existenţa unor practici de manipulare prin intermediul comentariilor automate în favoarea unui candidat – şi în 2025, s-a folosit un sistem similar, dar la o scară mult mai largă.

Miliarde de comentarii generice (e.g., „GS preşedinte”, „ND11”, „Votăm GS”, „M-ai convins, votăm ND”) au inundat atât secţiunea „For You”, cât şi transmisiunile live urmărite de utilizatori.

Conturi fake sau suspecte: Majoritatea acestor mesaje au fost postate de profiluri cu urmăritori foarte puţini sau zero, nume generate aleatoriu (combinaţii de cifre/litere), fără poze de profil sau activitate organică.

Deşi OUG 1/2025 a introdus obligativitatea „etichetei electorale” pentru conţinutul online (permiţând eliminarea videoclipurilor nedeclarate corect), nu a existat nicio reglementare care să prevadă controlul comentariilor automate.

Platformele sociale (în special TikTok) au fost copleşite de spam organizat în favoarea candidaţilor George Simion şi Nicuşor Dan, dar niciun organism de autoritate nu a intervenit.

Efectul psiho-social: Bombardarea cu mesaje identice a creat o falsă percepţie a susţinerii masive, influenţând indecent alegătorii să creadă că cei doi candidaţi erau singura opţiune majoritară.

Aceste practici au denaturat competiţia electorală, oferind candidaţilor George Simion şi Nicuşor Dan un avantaj necinstit. Au înşelat opinia publică, simulând o popularitate artificială”, a arătat el.

Tratament preferenţial pe platformele de social-media

”În baza rapoartelor de monitorizare de la SRI, veţi putea constata că doi dintre cei 11 candidaţi la prezidenţiale, în speţă George Simion şi Nicuşor Dan, culmea, amândoi au şi intrat în turul doi, au beneficiat de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, similar ca cel din cazul Călin Georgescu, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor.

Întreg sistemul de manipulare care a stat în spatele lui Călin Georgescu, a fost transferat în campania lui George Simion. ”Sistemul” nu s-a predat, ci s-a regrupat din mers pentru a continua ”lupta” de putere.

”Echipa” lui Nicuşor Dan s-a ”inspirat” din sistemul patentat de Călin Georgescu şi cu ”sprijin” extern a reuşit o manipulare eficientă a românilor din Diaspora”, a susţinut Popescu.

El consideră că ”a fost afectată egalitatea de şanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuşi dreptului de a fi ales”.

Promovarea masivă a cinci candidaţi a condus la reducerea direct proporţională a expunerii în mass media tradiţională şi mass media online, cât şi pe marile platforme sociale, a celorlalţi candidaţi în procesul electoral. În acest mod, alegătorii au fost împiedicaţi să-şi formeze o opinie despre toţi candidaţii şi au fost induşi în eroare cu privire la şansele tuturor celor 11 competitori electorali, a mai susţinut el.

5. Deturnarea campaniei Elenei Lasconi în favoarea lui Nicuşor Dan

6. Încălcarea principiului egalităţii în drepturi prin favorizarea partidelor parlamentare

7. Manipularea Opiniei Publice prin Sloganul Electoral „Turul 2 Înapoi”

8. Încălcări grave ale integrităţii listelor electorale

9. Cenzura electorală prin aplicarea abuzivă a OUG 1/2025 privind eticheta electorală

10. Încălcări ale GDPR şi Legislaţiei Electorale de către AUR şi USR

11. Vicierea procesului electoral prin aplicarea tardivă a Hotărârii CCR nr. 32/2024

Sebastian Popescu a solicitat ca, în cazul în care cererea principală de anulare a alegerilor nu va fi admisă, CCR să constate caracterul viciat al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025, să stabilească măsuri concrete şi obligatorii pentru legiuitor şi pentru organismele electorale, în vederea garantării egalităţii reale de şanse între toţi competitorii electorali în procesele electorale viitoare, inclusiv prin reglementarea strictă a implicării actorilor statali în campaniile electorale, să dispună reglementarea strictă a dezbaterilor electorale, să dispună reglementarea strictă a publicării sondajelor de opinie în perioada electorală, să interzică promovarea „votului util” ca practică manipulatorie în campaniile electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În urma centralizării voturilor, candidatul AUR, George Simion, a obţinut prima poziţie, cu peste 40% dintre voturi, iar candidatul independent Nicuşor Dan aproape 21%. Turul doi urmează între cei doi, pe 18 mai.

Biroul Electoral Central nu a anunţat încă rezultatele finale, acestea nefiind încă validate de către instanţă.

Amintim că primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024 a fost anulat prin decizia CCR.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!