Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Continuă cel mai mare scandal de la EURO 2024: UEFA l-a suspendat pe atacantul Albaniei

24 Iun. 2024, 19:25
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
24 Iun. 2024, 19:25 // Sport //  Realitatea.md

Mirlind Daku, atacantul Albaniei, a fost suspendat de UEFA pentru două meciuri după ce a proferat injurii la adresa Serbiei la finalul meciului cu Croația, încheiat cu scorul de 2-2, la UEFA EURO 2024, transmite gsp.ro.

Daku și fanii albanezi au scandat: „Să-i f**em pe macedoneni și pe sârbi”. Sesizată de Federația din Macedonia de Nord, UEFA a impus o suspendare de două meciuri pentru Daku. El va rata ultima etapă din grupă împotriva Spaniei și, în cazul calificării Albaniei, meciul din optimile de finală.

„Comisia de Etică și Disciplină a UEFA a luat o decizie cu privire la incidentul petrecut după încheierea meciului dintre Albania și Croația de la Campionatul European din 2024, la care a participat atacantul Mirlind Daku.

Comisia UEFA a decis să-l suspende pentru două meciuri pe fotbalistul albanez. Nu va putea juca în următorul meci împotriva Spaniei, care este programat luni, 24 iunie, la Dusseldorf”, a transmis Federația Albaneză de Fotbal, potrivit sportal.rs.

În mod surprinzător, Federația din Croația nu a primit nicio amendă, în ciuda faptului că suporterii săi au afișat un banner cu mesajul: „Kosovo e Albania”. Ulterior, ultrașii croați s-au alăturat albanezilor în scandarea: „Moarte sârbilor”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totuși, Federația din Croația a fost amendată de două ori din alte motive: pentru utilizarea torțelor de către ultrași și aruncarea de obiecte pe teren. Suma totală a amenzilor primite de croați după meciul cu Albania se ridică la 28.000 de euro.

Croația a fost implicată în mai multe incidente de acest fel la turneul final. La meciul cu Spania, scor 0-3, din prima etapă, suporterii croați au aruncat cu obiecte pe teren, iar Federația din Croația a fost amendată cu 87.875 de euro de către UEFA.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Realitatea.md

Piața imobiliară din Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri de prețuri din ultimii ani, chiar dacă locuințele din Chișinău rămân mai ieftine decât în majoritatea capitalelor europene. Potrivit celor mai recente date publicate de Global Property Guide, prețul mediu al apartamentelor din Chișinău a ajuns la 1.749 de euro pentru un metru pătrat, cu 27,7% mai mult decât în urmă cu doi ani și cu 63,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2023, scrie BANI.MD.

Analiza Global Property Guide, actualizată în octombrie 2026, compară prețurile locuințelor din 81 de piețe imobiliare și 237 de orașe din întreaga lume. Datele arată diferențe  între capitale, atât în ceea ce privește costul unui metru pătrat, cât și ritmul de scumpire a proprietăților.

În Chișinău, după o perioadă de creșteri accelerate, piața dă primele semne de stabilizare. În trimestrul II al anului 2026, prețul mediu al apartamentelor a scăzut cu 1,1% față de trimestrul precedent, de la 1.768 la 1.749 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scumpirea este de numai 1,7%, mult sub ritmul înregistrat în perioada 2024–2025.

Totuși, diferența față de acum aproape trei ani rămâne mare. În ultimul trimestru din 2023, un metru pătrat de apartament în Chișinău costa în medie 1.070 de euro. În prezent, pentru aceeași suprafață, cumpărătorii trebuie să achite cu aproximativ 679 de euro mai mult. Astfel, un apartament de 60 de metri pătrați, evaluat teoretic la 64.200 de euro la sfârșitul anului 2023, ar costa acum aproape 105.000 de euro, adică cu peste 40.000 de euro mai mult.

Comparativ cu alte capitale din regiune, Chișinăul continuă să aibă printre cele mai mici prețuri. La București, metrul pătrat costă în medie 2.312 euro, cu aproximativ 32% mai mult decât în Capitala Republicii Moldova. La Kiev, prețul este de 2.005 euro, la Sofia de 2.538 de euro, iar la Budapesta ajunge la 3.553 de euro.

O situație interesantă se înregistrează în România, unde prețurile apartamentelor din București au crescut cu 39,1% în ultimii doi ani și au depășit ritmul de scumpire din Chișinău. Și în Sofia, majorarea a fost de 37,9%, în timp ce la Belgrad prețurile au avansat cu 30,2%, iar la Budapesta cu 29,4%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La polul opus se află unele dintre cele mai scumpe orașe din Europa. La Zurich, prețul mediu al unui metru pătrat ajunge la 18.499 de euro, de peste zece ori mai mult decât în Chișinău. În centrul Luxemburgului, un metru pătrat costă 10.471 de euro, la Copenhaga 10.048 de euro, la Paris 9.630 de euro, iar la Amsterdam 8.545 de euro.

Deși locuințele sunt mult mai scumpe în aceste orașe, evoluția prețurilor a fost diferită. În Luxemburg, proprietățile s-au ieftinit cu 6,5% în ultimii doi ani, în timp ce la Londra scăderea a fost de 2,9%. Amsterdam a înregistrat o reducere ușoară, de 0,2%, iar în Paris prețurile au crescut cu 3,8%.

La nivel mondial, cele mai ridicate prețuri sunt raportate în Hong Kong, unde metrul pătrat costă în medie 24.184 de dolari, urmat de Zurich și Singapore, unde prețul ajunge la 17.110 dolari.

Datele Global Property Guide arată că, în ansamblu, 55 dintre cele 81 de piețe analizate au înregistrat creșteri anuale ale prețurilor locuințelor. Majorarea mediană a fost de 3,7%, ceea ce evidențiază continuarea presiunilor asupra piețelor imobiliare, dar cu diferențe semnificative între regiuni.