Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Copiii lui Alain Delon se ceartă pentru averea actorului? Moștenirea impresionantă pe care a lăsat-o starul

05 Sept. 2024, 16:24
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2024, 16:24 // Life //  Realitatea.md

Alain Delon a lăsat o moștenire impresionantă, valoarea căreia se estimează la circa 250 de milioane de euro. Cei trei copii ai actorului, Anthony, Alain-Fabien și Anouchka au primit deja testamentul, însă se pare că acesta a devenit mărul discordiei dintre frați încă în timpul vieții starului de cinema.

Conform legislației Elveției, țară a cărei cetățenie o deținea Delon, testamentul a fost trimis printr-o scrisoare recomandată celor trei moștenitori, relatează playtech.ro Ei au la dispoziție 30 de zile pentru a contesta conținutul documentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deși au încercat să infirme zvonurile precum că există presiuni la împărțirea moștenirii, speculațiile se intensifică tot mai mult. Fiica actorului ar urma să primească 50% din averea lui, iar fiecare dintre feciori – câte 25%. Testamentul a fost verificat de avocatul și administratorul patrimoniului actorului, care au două săptămâni la dispoziție, ca să se retragă din proces, dacă își doresc.

Înainte de moartea actorului, fiul său mai mare, Anthony, susținea într-un interviu că nu există conflicte între moștenitori. Pe de altă parte, presa scrie că tot el ar fi fost cel care a contestat testamentul.

Pe lângă banii rămași, actorul a mai lăsat copiilor săi valoroase colecții de artă adunate în perioada carierei, opere de Millet, Delacroix, Degas și Dürer. O parte dintre bunurile pe care le deținea, Delon le-a vândut încă în timpul vieții. Bunăoară, acesta a comercializat cu 450.000 de euro colecția sa de ceasuri în 2012, iar în 2014 și 2016 și-a vândut armele și vinurile în schimbul unor sume considerabile.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 20:58
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 20:58 // Sport //  Ana Panaguța

Republica Moldova are un nou medaliat la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026. Atletul Vladimir Culiș a obținut bronzul în proba de aruncare a suliței, cu o aruncare de 67,47 de metri.

Dincolo de rezultatul obținut, performanța sportivului are și o poveste aparte. Vladimir este antrenat chiar de mama sa, Irina Culiș, care i-a fost alături atât în pregătire, cât și în competiții. Cei doi au muncit împreună pentru a ajunge la acest rezultat, iar acum au trăit împreună bucuria câștigării unei medalii olimpice.

Pentru Vladimir Culiș, podiumul de la Dakar reprezintă o reușită importantă în cariera sportivă, dar și încununarea muncii depuse alături de mama sa, care îi este antrenoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!