Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Coșmarul unei moldovence, venită la muncă în Italia. Ce i s-a întâmplat e ÎNGROZITOR

01 Mai 2024, 12:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
01 Mai 2024, 12:11 // Societate //  Cătălina Boico

Doi români rezidenți în localitatea Bronte, Italia, sunt acuzați de maltratare, vătămare corporală și abuz sexual în grup asupra unei moldovence, care a venit în Italia cu câteva luni în urmă în căutarea unui loc de muncă.

Cazul a ieșit la iveală la începutul lunii aprilie, în urma unei investigații desfășurate de polițiștii din Catania, după ce victima a povestit unei persoane ce i se întâmplă, scrie Rotalianul.com.

Potrivits sursei citate, indivizii sunt un bărbat de 41 ani și o femeie de 37 ani.

Femeia moldoveancă a ajuns la Catania în luna decembrie 2023, însoțită de o persoană care a ajutat-o să găsească un loc de muncă. Așa a ajuns să lucreze ca menajeră în casa celor doi români din Bronte. Ulterior, s-a mutat în locuința lor pentru a se ocupa de treburile casnice și de supravegherea copiilor. Primele săptămâni au trecut în liniște, dar apoi s-a transformat într-un coșmar.

Aceasta a fost supusă unor violențe severe, suferind la un moment dat o fractură la clavicula stângă, ceea ce a dus la o recuperare medicală de 30 de zile. Mai mult ca atât, probele au relevat existența unui incident de abuz sexual, în timpul căruia femeia româncă a înregistrat pe telefonul mobil câteva secvențe. Trei scurte filmări, descoperite de anchetatori, au confirmat acest lucru.

Ulterior, femeia moldoveană a fost plasată într-un centru protejat, iar cei doi indivizi au fost arestați.

Bărbatul român a fost trimis la închisoarea din Piazza Lanza, Italia, iar femeii i s-a permis arestul la domiciliu, cu condiția de a purta brățara electonică, din cauza că este mama unui copil de șase ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!